Nikita Mihalkov, recompensat la Festivalul de film de la Locarno

Regizorul rus Nikita Mihalkov, câștigător al unui Oscar pentru filmul ‘Burnt By The Sun’, a fost recompensat la Festivalul internațional de Film de la Locarno pentru întreaga sa carieră în slujba cinematografiei mondiale cu premiul criticii, scrie UPI.com.

‘Festivalul internațional de Film de la Locarno este unul dintre festivalurile de top ale cinematografiei mondiale și are o istorie lungă și apreciată. Sunt extrem de fericit că acest festival mi-a acordat un premiu special pentru contribuția adusă cinematografiei, mai ales că acest premiu vine din partea criticilor independenți, pe care-i respect foarte mult’, a transmis regizorul de 69 de ani într-o declarație, neputând fi prezent la ceremonia de acordare a premiului Boccalino d’Oro.

Regizorul a mai câștigat Leul de Aur la Festivalul de la Veneția, Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Cannes și a fost președinte ale Festivalului de Film de la Moscova.

În iunie 2014 Mihalkov s-a alăturat apelului internațional de eliberare a regizorului ucrainean Oleg Sențov, arestat de forțele de securitate ruse sub acuzația de terorism. ‘Îmi exprim solidaritatea cu oamenii de cultură ucraineni, nu suntem politicieni, suntem artiști, trebuie să fim independenți de politicieni’, a declarat Mihalkov în sala teatrului Pușkin din Moscova.

Decizia de acordare a premiului regizorului rus a fost luată în unanimitate de membrii juriului, au transmis organizatorii festivalului. Alți regizori ruși care au primit această distincție în trecut au fost Alexei German, Kira Muratova, Alexander Sokurov și Alexei Mizgirev.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.