Șeful DGA Prahova și adjunctul IPJ Prahova, reținuți

0

Emanuel Saghel, ofițer în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, a fost reţinut, luni seară, pentru 24 de ore, potrivit presei locale. Marți va fi adus în fața instanței cu propunere de arestare preventivă. Alături de el a fost reţinut şi Constantin Ispas, şeful Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA).

Adjunctul șefului Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Prahova, Adrian Rădulescu, a fost reținut, luni seară, de procurorii DNA Ploiești, după mai mult de 12 ore de audieri, au declarat surse judiciare.

Potrivit acestora, Rădulescu este acuzat de cercetare abuzivă după ce el ar fi obținut o serie de denunțuri sub presiunea unor amenințări.

Conform surselor citate, Adrian Rădulescu, în calitate de ofițer în cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA) Ploiești, în prezent adjunct al IJP Prahova, și Constantin Ispas, ofițer de poliție cu gradul profesional de comisar șef și șef al Serviciului Județean Anticorupție Prahova din cadrul DGA, au folosit amenințări și promisiuni, pentru a determina trei persoane să formuleze denunțuri la adresa unor ofițeri de poliție de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Prahova, care au instrumentat un dosar penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Surse judiciare au declarat pentru Agerpres că Saghel este cercetat pentru șantaj, trafic de influență, folosire, în orice mod direct sau indirect de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și luare de mită.

Conform surselor citate, în perioada anilor 2014 — 2015, în calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul BCCO Ploiești, lucrând în baza delegărilor de competență dispuse de DIICOT Ploiești, Saghel l-a constrâns pe un jurnalist prin amenințare, direct sau prin interpuși, cu constituirea de dosare penale și luarea unor măsuri preventive față de acesta, în scopul de a-l determina să nu mai publice materiale de presă compromițătoare la adresa sa.

De asemenea, Emanuel Mihail Saghel este suspectat că, în perioada martie — noiembrie 2014, în calitate de ofițer de poliție judiciară cu funcția de șef Serviciu de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor din cadrul BCCO Ploiești, a furnizat unei persoane cercetată într-un dosar penal DIICOT Ploiești informații la care avea acces în virtutea funcției deținute.

Astfel, Saghel a înștiințat persoana în cauză în legătură cu interceptarea sa în respectivul dosar penal și cu privire la data la care urma să se efectueze percheziție la domiciliul acesteia.

În schimbul demersului său, acesta a pretins și primit, în perioada martie — noiembrie 2014, bilete de acces (între 5 și 30 de bilete) având valoare nominală aferentă tribunelor 0, I și II pentru fiecare meci de fotbal disputat de către FC Petrolul Ploiești pe teren propriu și consumații de băuturi alcoolice și alimente servite la una dintre lojele stadionului din Ploiești, susțin sursele citate.

De asemenea, acesta ar fi pretins, în perioada anilor 2011 — 2014, un comision de la administratorul unei firme pentru a determina un ofițer al Serviciului de Investigare a Fraudelor (SIF) din cadrul IJP Prahova să soluționeze cu celeritate dosarul în care acel om de afaceri era cercetat, astfel încât suma de bani reprezentând prejudiciul în respectiva cauză penală să fie recuperată.

Inițial, Saghel nu a precizat un cuantum al comisionului, primind ulterior parchet, plintă, precum și servicii de debitare a cantității de 3-4 metri cubi bușteni, de transport al acestui material lemnos și de recondiționare a unor piese de mobilier.

Emanuel Saghel a fost adus luni dimineață, la sediul DNA Ploiești, unde va fi audiat într-o cauză care îi vizează și pe șeful Serviciului Județean Anticorupție Prahova din cadrul DGA, Constantin Ispas, și adjunctul IJP Prahova, Adrian Rădulescu.

La intrarea în sediul DNA, Saghel a spus că a fost ridicat de la serviciu.

Întrebat dacă s-au scurs informații din anumite dosare sau dacă a ajutat infractori să scape de dosarele deschise pe numele lor, Saghel a răspuns ‘niciodată’.

CONSTANTIN ISPAS, comisar şef de poliție şi şef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova, din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, luare de mită, folosire, în orice mod, direct sau indirect de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, spălare a banilor, cercetare abuzivă.

Folosindu-şi influenţa asupra unor funcţionari cu atribuţii de control din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Prahova, a acţionat pentru obţinerea de avantaje patrimoniale necuvenite, pentru sine şi membrii ai cercului său relaţional.

În perioada 2010-2014, Ispas Constantin a intervenit la nivelul unor funcţionari cu atribuţii de control, în scopul protejării activităţii comerciale a unor firme (S.C. CORYDOB PECO SERV S.R.L. Poiana Câmpina, S.C. SANDCOMPANY S.R.L. Ploieşti, S.C. RINENERGY IMPEX S.R.L. Focşani şi S.C. VIACOM INVESTEC MD MIDWEST S.R.L. Focşani, încasând periodic, diverse sume de bani, prin intermediul S.C. NIROS COM S.R.L. Popeşti, com. Brazi, jud. Prahova, societate ai cărei asociaţi sunt fratele său, ISPAS ION cu domiciliul în com. Brazi, sat. Băteşti, jud. Prahova (persoană ce îndeplineşte şi funcţia de administrator) şi fiul său ISPAS MIHAI-CONSTANTIN, domiciliat în com. Brazi, sat. Băteşti, jud. Prahova, respectiv prin intermediul S.C. MILARASI S.R.L. Bucov, sat Pleaşa, jud. Prahova, administrată de fratele său, Ispas Ion. Pentru a da o aparentă legalitate plăţilor efectuate către aceste societăţi, sunt înregistrate în evidenţele contabile documente reprezentând operaţiuni comerciale nereale (fictive) privind prestarea unor servicii între părţi, acte de comerţ ce în realitate nu au avut loc.

În calitate de șef al Serviciului Județean Anticorupție Prahova din cadrul Direcției Generale Anticorupție, ofițer de poliție cu gradul profesional de comisar șef, a pretins, în cursul lunii aprilie 2010 și primit, în perioada aprilie 2010 – februarie 2011, cate 10.000 euro, în două tranșe de la un denunţător si a mai pretins de al acelaşi denunţător ca acesta să i dea un ajutor financiar S.C. SANDCOMPANY SRL, administrată de Șchiopulescu Valentin Vasile, constând în acordarea unui împrumut în sumă de 200.000 lei și încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil proprietatea denunțătorului, pentru care prețul (400.000 euro) nu a fost achitat în realitate, de Șchiopulescu Valentin Vasile. Pretenţile pe care le-a formulat de la denunţător au vizat promisiunea că îl va determina pe ofițerul coordonator din cadrul B.C.C.O. – Ploiești, comisarul șef Saghel Emanuel, să instrumenteze dosarul penal înregistrat la D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploiești, având ca obiect activitatea desfășurată de societatea denunţătorului astfel încât să se creeze o situație favorabilă celui cercetat , în cauza penală menționată pentru săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală.

Ispas Constantin, în mod repetat, în perioada anilor 2010 – 2013 i-a determinat pe RADU NICOLAE MANUEL, administrator al S.C. MASTER TRUCK AUTOLINE SRL, să creeze avantaje materiale societății comerciale CORYDOB IMPEX SRL, administrată de ȘCHIOPULESCU VALENTIN VASILE, respectiv, S.C. FERNIX INVEST SRL să încheie două contracte de furnizare mărfuri și să comercializeze în perioada decembrie 2011 – aprilie 2013, societății comerciale CORYDOB IMPEX SRL, motorină cu plata la termen, cu bilet la ordin (în medie trei cisterne lunar), iar S.C. MASTER TRUCK AUTOLINE SRL să transporte uleiurile minerale neaccizabile achiziționate de această societate din Polonia și Slovenia, cu mijloacele de transport proprietatea S.C. CORYDOB IMPEX SRL, direct către beneficiarii care efectuau plata transportului către CORYDOB IMPEX SRL, Ispas Constantin primind în schimb, de la ȘCHIOPULESCU VASILE VALENTIN reprezentantul S.C. CORYDOB IMPEX SRL și SC Sandcompany S.R.L., foloase materiale, constând în:

– 1.500 lei, pentru fiecare dintre cele 72 cisterne cu combustibil, livrate de S.C. FERNIX IMPEX SRL, totalizând suma de 108.000 lei,

– sume de bani cuprinse între 700 – 2.000 lei, pentru alimentarea cu carburant a autoturismului personal, în toată perioada menționată,

– alimentarea autoturismului său cu motorina din parcul auto al S.C. Sandcompany S.R.L., în toată perioada menționată,

– furnizarea, în mod repetat, de agregate minerale exploatate în cadrul balastierei S.C. Sandcompany S.R.L., echivalentul a 45-50 basculante,

– transportul unor baloţi de lucernă sau grâu, din zona Urlaţi, la ferma, pe care o administrează în fapt, Ispas Constantin, situată în com. Brazi, sat. Băteşti,

– a beneficiat, în vara anului 2011, de achitarea costurilor determinate de efectuarea unor zile de concediu împreună cu familia sa și a fratelui său, pe litoralul bulgăresc al Mării Negre, sejur plătit de către Şchiopulescu Valentin, cu o valoare de 2000 euro

Concret, începând cu anul 2011 și până în prezent, Ispas Constantin, șef al Serviciului Județean Anticorupție Prahova, din cadrul Direcției Generale Anticorupție, ofițer de poliție cu gradul profesional de comisar șef, în scopul obținerii pentru sine și pentru alte persoane (fiul său) de sume de bani sau alte foloase necuvenite, a efectuat, în mod repetat, operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția pe care o îndeplinește și în prezent, constând în administrarea și coordonarea efectivă a activităților derulate de către S.C. IAHIM LOGISTIK SRL, la care, acționar unic și administrator figurează fiul său, Ispas Mihai Constantin, având ca obiect de activitate „Cultivarea cerealelor, plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase”, „creşterea bovinelor”, „creşterea porcinelor”, „creşterea ovinelor şi caprinelor”.

ISPAS CONSTANTIN a primit, în mod repetat, sume importante de bani, direct, de la Leonte Margareta și Leonte Gheorghe, precum și indirect prin furnizarea unor mărfuri de către S.C. LEMAR S.R.L. – societate administrată de persoanele menționate – către S.C. MILARASI S.R.L. Bucov și S.C. NIROS COM S.R.L. Popești, ambele având ca asociați sau administratori pe fratele său, Ispas Ion și fiul său, Ispas Mihai Constantin, pentru ca, prin exercitarea atribuțiilor de serviciu, să inițieze și să deruleze anchete penale împotriva lucrătorilor de poliție implicați în soluționarea dosarului nr. 654/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, având ca obiect săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, de către membri familiei Leonte, ofițerul de poliție desfășurând în perioada de referință diverse activități procedurale în sensul celor promise.

În luna iunie 2012, în calitate de șef al Serviciului Județean Anticorupție Prahova, din cadrul Direcției Generale Anticorupție, ISPAS CONSTANTIN i-a transmis unei persoane cercetate că urmează să aibă o percheziție domiciliară, la domiciliul său, percheziție dispusă în dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.