Sindicatele din Educație anunță proteste pe 14 septembrie
Secretarul executiv al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Constantin Rada, a anunţat, miercuri, la România TV, că personalul din învăţământ ar putea organiza un protest în prima zi de şcoală, pe data de 14 septembrie.
Premierul Victor Ponta a anunțat, marți, că salariile personalului sanitar vor fi majorate cu 25% de la 1 octombrie. Sindicaliştii din Educaţie vor fi ei salarii mai mari, astfel că au solicitat primului ministru o întâlnire pentru reevaluarea acordului semnat, în 2014.
Acesta a mai precizat că sindicaliştii din învăţământ vor cere Parlamentului ca de la 1 septembrie să intre în dezbatere Legea salarizarii bugetare. În lipsa unei reacţii din partea autorităţilor, profesorii vor boicota începutul anului şcolar şi vor organiza un protest pe 14 septembrie.
„Această dicreptanţă între diferitele categorii de bugetari nu este benefică. Din acest motiv, cerem Parlamentului ca în procedură de urgenţă, la 1 septembrie, să intre în dezbatere Legea salarizării bugetare şi care să fie aplicată chiar înainte de 1 ianuarie 2016.
În funcţie de răspunsurile premierului şi de discuţiile care se vor derula, vom convoca Colegiul Naţional al Liderilor de Sindicat şi este posibil ca în data de 14 septembrie să organizăm un protest„, a conchis Constantin Rada.
Potrivit FSLI, salariul net al unui învățător debutant este, după majorarea din luna martie a acestui an, de 780 de lei, al unui profesor debutant de 830 de lei, al unui profesor cu definitivatul de 836 de lei, iar al unui profesor la final de carieră de 1.825 de lei.
Ministrul pentru Dialog Social, Liviu Pop, a declarat, la România TV, că Executivul caută soluţii prin care să crească şi salariile celorlalte categorii: profesori, funcţionari publici sau poliţişti. Deciziile vor fi luate după aprobarea Codului Fiscal, iar o pare din majorări vor fi cuprinse în legea salarizării unitare.
„În ceea ce priveşte acordul cu sindicatele din Educaţie, acesta este respectat de Guvernul României. Acordul va fi implementat în interiorul legii salărizarii unitare, după ce vom finaliza Codul Fiscal. Cu siguranţă că vor primi mai mulţi bani, pentru că, în acest moment sunt discuţii preliminare corelate cu Codul Muncii.
Trebuie să avem o lege de salarizare unitară care să asigure echilibrul, aşa cum a fost negocoiat, pe principiile stabilite în 2009 şi care să ducă la o creştere consistentă a tuturor salariillor din zona bugetară. Nu putem să ne pregătim de aderarea în zona euro cu salariul minim în educaţie, sănătate şi poliţie de 200 de euro. Cert este că 70% este creşterea salariilor în bază, la salarille foarte mici din zona bugetară„, a precizat Liviu Pop.