GreenSounds începe vineri în Parcul Herăstrău
Aflat la a doua ediţie, Festivalul GreenSounds invită bucureştenii, şi nu numai, la muzică bună şi energie, în acest sfârşit de săptămână. Festivalul îşi deschide porţile vineri, la ora 15:00, iar sambătă şi duminică, la ora 10:00. Intrarea este liberă.
Fun Lovin’ Criminals, Guano Apes, Asian Dub Foundation, The Interrupters, De-Phazz, Nouvelle Vague, Narcotango, Subcarpati, Moonlight Breakfast, Coma, Les Elephants Bizarres, Toulouse Lautrec sunt câteva dintre trupele care vor urca pe cele două scene ale Festivalului amenajate în Parcul Herăstrău – Aleea cu trandafiri, intrarea Charles de Gaulle.
GreenSounds este un festival complex, ce dezvoltă în acelaşi spatiu diverse zone dedicate publicului, precum: bazar, lounge şi gastronomie internaţională. Bazarul reuneşte branduri autohtone variate: îmbrăcăminte şi accesorii care se încadrează în stiluri diferite, pornind de la tradiţional românesc, până la viziunea de underground şi curentul hippie, astfel că fiecare poate pleca acasă cu propriul suvenir neconvenţional de la festival, precizează Primăria Municipiului Bucureşti prin creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie, într-un comunicat remis redacţiei.