Măsuri draconice de securitate la Palatul Cotroceni

Share:

Administraţia Prezindenţială vrea să achiziţioneze, prin licitaţie, echipamente de control de securitate cu raze X şi porţi detectoare de metale pentru controlul antiterorist al persoanelor care au acces în cadrul complexului Palatul Cotroceni, scrie zf.ro.

Echipamentele trebuie să asigure detectarea ameninţărilor şi să ofere operatorilor informaţiile de care au nevoie astfel încât aceştia să distingă cu uşurinţă materialele organice, anorganice sau metalice. „Producătorii/ reprezentanţii producătorilor trebuie să prezinte recomandări sau dovada instalării de echipamente ofertate din partea a cel puţin doi utilizatori sau instituţii guvernamentale din cadrul UE”, se arată în Caietul de Sarci aferent procedurii.

Echipamentele furnizate trebuie să fie noi şi produse în acest an. Achiziţia are o valoare estimată de puţin peste 800.000 lei (180.000 euro), fără TVA, şi va fi finanţată de la bugetul de stat.

Furnizorul va fi selectat prin licitaţie deschisă, pentru preţul cel mai scăzut. Firmele interesate de acest contract pot depune ofertele sau cererile de participare până la 5 octombrie. Durata acordului este de 45 de zile de la data atribuirii, iar echipamentele vor fi garantate o perioadă de doi ani de la data procesului verbal de recepţie.

După instalarea şi punerea în funcţiune a aparatelor, furnizorul va asigura gratuit instruirea tuturor operatorilor care vor utiliza echipamentele în punctele de control acces din cadrul complexului. La sfârşitul perioadei de instruire, furnizorul va elibera certificate de atestare pentru fiecare operator.

Administraţia Prezidenţială nu a mai publicat anunţuri similare în SEAP, în ultimii 8 ani.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.