„Cinema, mon amour”, premiat la Festivalul de Film de la Sarajevo

0

Documentarul „Cinema, mon amour”, în regia lui Alexandru Belc, a câștigat premiile Cât&Docs Award (2.000 euro) și Croatian Radio Television HRT Award (2.000 euro) decernate în cadrul secțiunii Docu Rough Cut Boutique a Festivalului de Film de la Sarajevo din acest an.

Potrivit unui comunicat de presă al ICR Viena transmis, vineri, Agerpres la cea de-a 21-a ediție a Festivalului de Film de la Sarajevo participă opt producții din România, peste 40 de cineaști români și șase proiecte cinematografice românești în secțiunile CineLink Co-Production Market, CineLink Work în Progress și Docu Rough Cut Boutique, informează Agerpres.

Din echipa proiectului premiat, la festival au fost prezenți regizorul filmului, Alexandru Belc alături de Tudor Giurgiu (producător) și Ioachim Stroe (editor).

Atelierul de dezvoltare a proiectelor de film documentar a avut loc în perioada 17-21 august, reunind specialiști din domeniu și echipele filmelor selectate în sesiuni de grup, întâlniri individuale și sesiuni intense de story editing.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.