Jean-Marie Le Pen, exclus cu scandal din Frontul Național

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a fost exclus joi din partidul său, Frontul Național (FN), la capătul unui conflict deschis cu fiica sa Marine Le Pen, căreia el i-a înmânat cheile formațiunii în 2011, transmite AFP.

În vârstă de 87 de ani, Jean-Marie Le Pen, care a reușit în 2002 să ajungă în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, este astfel dat afară din FN, pe care l-a fondat și condus timp de aproape 40 de ani.

Obișnuit cu afirmațiile rasiste și antisemite, care i-au adus mai multe condamnări în justiție, el a fost sancționat pentru o nouă serie de provocări privind Shoah, considerate dăunătoare pentru strategia de îmbunătățire a imaginii partidului condusă de fiica sa, informează Agerpres.

Excluderea a fost decisă „de majoritatea” membrilor biroului executiv al FN la sfârșitul unei audieri de trei ore a fostului lider, întâlnire la care Marine Le Pen nu a participat invocând necesitatea imparțialității.”Decizia completă și motivată” îi va fi comunicată în curând, a precizat FN într-un comunicat, fără a detalia criticile care i-au fost aduse lui Jean-Marie Le Pen.
Această excludere survine după cinci luni de criză deschisă între tată și fiică, marcată de declarații acide în media și de acțiuni în justiție.

Într-o intervenție joi seară la I-Télé, Jean-Marie Le Pen s-a declarat „indignat” de decizia partidului său și a spus că va sesiza justiția pentru a obține anularea măsurii.

El a mai afirmat că s-a simțit „prins în capcană” și „victima unei ambuscade”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.