Numărul cazurilor de demență, în curs de stabilizare

Share:

Contrar previziunilor alarmiste formulate în unele studii, numărul persoanelor care suferă de demență – inclusiv de boala Alzheimer – este în curs de stabilizare în țările Europei occidentale, potrivit unui studiu publicat vineri de un grup de experți în revista ‘The Lancet Neurology’, citat de AFP.

Studii efectuate în anii 1980 susțineau „ideea unei explozii a cazurilor de demență, dar acestea sunt acum depășite datorită modificărilor speranței de viață, condițiilor de trai și îmbunatățirii îngrijirii și stilului de viață”, a afirmat profesorul Carol Brayne de la Universitatea Cambridge, autorul principal al studiului.

Prin compararea datelor obținute în două perioade diferite (din 1976 până în 1989 și din 1994 până în 2008), un grup de epidemiologi a descoperit că procentul de persoane cu demență nu s-a schimbat în patru țări europene — Suedia, Olanda, Marea Britanie și Spania, notează AFP.

Cu toate acestea, aceste rezultate sunt puternic contestate de alți experți. Mai frecventă odată cu înaintarea în vârstă, demența este o boală a creierului, degenerativă sau non-degenerativă, care duce la o deteriorare a abilităților cognitive și, treptat, la o pierdere a autonomiei.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), există 47,5 milioane de persoane cu demență în întreaga lume, cu 7,7 milioane de cazuri noi în fiecare an. Boala Alzheimer este cea mai frecventă cauză de demență, cu 60-70% din cazuri. Demența vasculară (între 15% și 30% din cazuri) se datorează unei anomalii a fluxului sanguin din creier.

Din cele cinci studii analizate de epidemiologi, patru au arătat modificari nesemnificative ale procentului de persoane cu demență în ultimii 20-30 de ani. Un studiu realizat la Zaragoza (Spania) a raportat, la rândul său, o scădere de 43% a procentului de demență la bărbații de peste 65 de ani între 1987 și 1996.

Printre ipotezele care ar putea explica aceasta stabilizare, autorii articolului menționează o ameliorare a nivelului de trai și de educație, dar și o mai bună gestionare a factorilor de risc cardiovascular, cum ar fi hipertensiunea arterială.

Articolul a fost receptat diferit de experții independenți, unii dintre ei contestând aceste rezultate.

Profesorul Martin Prince, profesor de epidemiologie psihiatrică la Londra, a calificat aceste cifre drept relativ „scăzute și inconsistente”, în timp ce Jeremy Hughes, președinte al societății britanice ‘Alzheimer’s Society’, a subliniat că, având în vedere „dovezile limitate” furnizate, acestea nu pot garanta că tendința va continua atâta timp cât „știm că există și alți factori de risc, cum ar fi diabetul”.

Aproximativ 7% din persoanele de peste 65 de ani suferă de o formă de demență, rată care ajunge la 40% la cele de peste 85 de ani, mai scrie AFP.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.