Hollande și Merkel discută despre cotele de imigranți

0

Președintele francez Francois Hollande și cancelarul german Angela Merkel vor discuta despre cotele de acceptare a imigranților la reuniunea lor de luni, a anunțat duminică ministrul francez de externe Laurent Fabius, citat de Reuters.

În iunie, guvernele Uniunii Europene au respins o încercare a președintelui Comisiei Jean-Claude Juncker de stabilire a unor cote naționale obligatorii pentru statele ce vor primi zecile de mii de refugiați și imigranți care aproape asediază țărmurile Italiei și Greciei.

Președintele francez Francois Hollande și cancelarul german Angela Merkel vor încerca luni la Berlin „să dea un nou impuls” franco-german răspunsului european la criza imigranților, a precizat, pe de altă parte, Palatul Elysee, citat de France Presse.

Cei doi lideri urmează să se întâlnească la sfârșitul după-amiezii la cancelarie pentru o întâlnire bilaterală consacrată situației din Ucraina dar de asemenea imigranților, înainte de a li se alătura președintele ucrainean Petro Poroșenko.

„Noi trebuie să dăm impulsuri pentru ca ceea ce a fost decis (de Uniunea Europeană la sfârșitul lunii iunie asupra imigranților) să fie pus în aplicare și să deschidă eventual noi perspective”, s-a subliniat la Paris.

Cei doi lideri sunt de așteptat să discute despre voința celor două țări de „a merge mult mai departe în armonizarea” politicilor în materie de azil (norme de primire, proceduri de primire ș.a.m.d.) și „să stabilească o politică europeană completă”. Cu toate acestea, nu ar urma „să fie emis un nou document” pe această temă luni noapte, a precizat președinția franceză, citată de AFP.

Printre priorități figurează o listă comună a „țărilor de origine sigure”, de unde imigranții nu sunt considerați a priori ca solicitanți de azil. Aceste liste sunt alcătuite până în prezent de fiecare dintre statele membre ale UE cu o lipsă de armonie semnificativă, în special asupra Balcanilor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.