Președintele Poloniei vrea baze militare NATO în Europa Cetrală

0

Noul președinte al Poloniei, Andrzej Duda, aflat duminică în capitala estoniană Tallin, în prima sa vizită în străinătate de la instalarea oficială în funcție la 6 august, s-a pronunțat pentru desfășurarea de baze militare NATO în Europa Centrală, relatează agenția de presă Unian, citând antena ucraineană a Deutsche Welle.

„Numai în acest fel poate fi asigurată securitatea în regiune”, a spus el, în cadrul întrevederii cu omologul său eston, Toomas Hendrik Ilves. „Cerem și așteptăm ca aliații prieteni să amplaseze unități militare și armament în teritoriile care constituie astăzi flancul estic al Alianței”, a subliniat Duda, adăugând că, într-o lume în schimbare, și ținând cont de „tendințele imperialiste” (ale Rusiei), NATO trebuie, de asemenea, să se schimbe. „Nu trebuie să tolerăm încălcarea dreptului internațional” — a declarat Duda, cu trimitere directă la acțiunile Rusiei împotriva Ucrainei, informează Agerpres.

La rândul său, președintele eston a subliniat faptul că „nu există pace fără recunoașterea dreptului internațional” și a făcut apel la dezvoltarea capacităților militare pentru a putea răspunde la provocări. „Războiul împotriva Ucrainei arată cât de fragilă este libertatea”, a remarcat, între altele, Toomas Ilves.

El a cerut, de asemenea, Alianței Nord-Atlantice să reacționeze la noile provocări: „Noi trebuie să trimitem un semnal clar să suntem pregătiți să-i apărăm pe toți și pe fiecare membru în parte al Alianței”. Potrivit acestuia, nu este vorba de o calmare a statelor din Est ale NATO, ci de o „politică de descurajare”.

„Vecinul nostru estic vede această regiune ca pe o zonă vulnerabilă, un loc unde pot fi verificate determinarea și angajamentul NATO”, consideră președintele eston, în opinia căruia ‘dacă ni se dau garanții în materie de securitate, aceasta ar putea descuraja pe oricine de o agresiune potențială’.

Vizita președintelui Poloniei are scopul de a-i convinge pe aliații săi din NATO să-și întărească frontierele în Est. Andrzej Duda intenționează să se ducă la Berlin, Londra și New York pentru a continua convorbirile asupra acestui subiect, după cum relatează Sputniknews.

Anterior, șeful statului polonez și-a exprimat nemulțumirea să vadă că NATO consideră Polonia o „zonă tampon” între Alianță și Rusia și nu ca membru cu parte întreagă. „Nu vrem să fim o zonă tampon. Vrem să fim un veritabil flanc estic al Alianței”, a indicat Duda.”Dacă Polonia și alte state din Europa Centrală constituie un veritabil flanc al NATO, mi se pare natural și logic ca baze militare să fie amplasate în aceste țări”, a adăugat șeful statului polonez, citat de Sputnik.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.