Renovările de la Vila Lac 3 durează de șase luni

0

La jumătate de an de când s-a început renovarea Vilei Lac 3, unde va locui preşedintele Klaus Iohannis, lucrările încă nu s-au terminat. Potrivit unor imagini surprinse de România TV, maşini cu materiale de construcţii intră şi ies în permanenţă pe poarta vilei. Lucrurile au ajuns la faza renovării faţadelor şi a înlocuirii geamurilor.

Lucrările la Vila Lac 3 sunt pe ultima sută de metri, după şase luni. Muncitorii au ajuns deja la faza renovării faţadelor, având în vedere maşinile unei firme de profil care, marţi, au intrat şi ieşit din curtea vilei prezidenţiale. Schimbările de la Vila Lac 3 au mers până la nivelul geamurilor.

Senatorul PSD Liviu Pop a declarat, la România TV, că tot ce se face la Vila Lac 3 reprezintă obiectul unui contract între Administraţia Prezidenţială şi RA-APPS.”Tot ce s-a făcut s-a făcut la nivel de înţelegere între cele două instituţii. Cred că sunt în grafic. (…) Întârzierea aceasta denotă că în România nu functionam la capacitate maximă. Practic, într-un timp scurt, preşedintele trebuia să se instaleze. Nu cred că, în America, preşedintele Obama a stat 6-7 luni de zile „, a spus Pop.

Deputatul PNL Raluca Turcan consideră în schimb inadmisibil că şefului statului nu i s-a pus, în opt luni de mandat, vila de protocol la dispoziţie. „Mi se pare anormal ca după 8 luni de mandat prezidenţial, statul român să nu îi pună la dispoziţie o casă în care să se mute. (…) Aceste investitii erau antamate de foarte mult timp. Este total eronat şi maliţios să spunem că aceste investitii au demarat, acum la cererea preşedintelui Iohannis. Aceste investiţii şi licitaţii se fac de către RA-APPS, care este o instituţie în subordinea Guvernului. (…) Mie lucrurile mi se par foarte artifical rostogolite în spaţiul public. Investitiiile sunt făcute de Guvernul României, şeful Guvernului este Victor Ponta care este într-un perpetuu război cu Klaus Iohannis „, a spus Raluca Turcan.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.