Accident cu trei răniți, după ce o mașină a căzut într-o răpă

Share:

Trei oameni au ajuns la spital cu răni grave după ce au plonjat cu maşina într-o râpă de câţiva metri, în judeţul Mehedinţi. Şoferul a pierdut controlul volanului într-o curbă şi a zburat de pe şosea. Patru oameni erau în autoturism, dintre care unul a scăpat doar cu o sperietură.

Accidentul a avut loc pe drumul dintre Drobeta-Turnu Severin şi Motru. Patru oameni erau în maşina condusă de un şofer de 62 de ani. Oamenii urcau panta, când şofer a scăpat autoturismul de sub control. Bărbatul le-a spus poliţiştilor că i s-a rupt o roată în mers, potrivit România TV.

„Într-o curbă la stânga, şoferul nu a adaptat viteza de circulaţia, a derapat şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile„, a spus comisarul Viorel Stăncioiu de la Biroul Poliţiei Rutiere.

Maşina a rupt un parapet de beton şi a zburat într-o râpă de trei metri. Trei dintre oamenii din maşină, printre care şi şoferul, au suferit răni grave şi au ajuns la spital. „Una dintre victime a fost transportată de la Gorj la Motru cu un traumatism de coloană dorso-lombară. Celelalte două victime au fost preluate de echipajul ambulanţei Mehedinţi. Una a fost cu un traumatism craniocerebral acut deschis, iar cealaltă cu un traumatism semitorace anterior„, a spus medicul Cornelia Preda de la Serviciul de Ambulanţă din Mehedinţi.

Poliţiştii au deschis o anchetă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.