Antonescu: Liderii PNL îl încarcă pe Iohannis cu treburi dificile!

0

Senatorul PNL Crin Antonescu este de părere că oamenii care conduc PNL îl încarcă pe președintele Klaus Iohannis cu „treburi care le sunt dificile lor de făcut” și care nu țin expres de mandatul acestuia.

„Cred că PNL, oamenii care îl conduc, (…) pică în capcana de a încărca președintele României cu treburi care nu sunt ale lui și care le sunt dificile lor de făcut. ‘Da’ de ce să ne gândim noi cum să facem aici, că o să ne zică președintele? Da’ de ce să ne pronunțăm noi pe asta? Dacă s-o pronunța președintele bine, dacă nu, nu. Noi nu avem nevoie să facem asta pentru că nu facem știe cine ce sau nu facem nimic din toate astea și avem 40%. Păi, nu am avut neam de neamul nostru’. Nu poți ca partid să trăiești din asta. Partidul Democrat, oarecum asemănător dar nu întru tot, a mizat pe asta în cei zece ani de domnie a lui Traian Băsescu și a sfârșit-o rău de tot. Nu poți trăi din ce nu-i al tău”, a declarat Antonescu miercuri seară, relatează Romaniatv.net.

Potrivit senatorului PNL, partidul politic din rândul căruia a fost ales șeful statului nu poate fi nici „umbra” și nici „cutia de rezonanță” a acestuia.”Președintele României este un om pe care l-ai susținut ca partid, l-ai generat din rândurile tale, i-ai făcut campanie pentru că este un om în ale cărui convingeri și proiecte crezi. Dar l-ai dat țării și el își face treaba lui. Evident, ești în dialog, în parteneriat, în acțiune concertată, dar trebuie să fie doi în relația asta — președintele și partidul. Partidul nu poate fi o umbră a președintelui sau o cutie de rezonanță. Nu se poate pentru că am avut acest exemplu cu PD și nu a ieșit, că nu are cum să iasă”, a adăugat el.

Antonescu a mărturisit, totodată, că nu înțelege de ce PNL agreează alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin, afirmând că în opinia sa, cel mai probabil, liberalii se gândesc că îl vor mai putea, în acest fel, „parazita” pe președintele Klaus Iohannis.

„Noi nu avem stânga. (…) PSD nu are aproape nimic dintr-un partid de stânga. PSD ia doar voturile de la stânga. Nimeni nu disprețuiește mai mult omul simplu, omul sărac decât PSD. Atenție, nimeni! Noi, PNL, sau țărăniștii când erau, cu toate păcatele și tembelismele noastre, noi am luptat pentru voturi, noi ne-am bătut capul cum să îl convingem pe omul ăla să ne dea votul. Bob cu bob. PSD niciodată nu a făcut asta. Și de asta, dacă înțeleg de ce PSD vrea înainte primari dintr-un singur tur, nu înțeleg de ce PNL vrea primari dintr-un singur tur. Se gândește, probabil, că va mai putea parazita pe spinarea președintelui Iohannis încă ceva vreme. Adică — mergem cu candidații noștri, spunem că sunt candidații lui Iohannis și poate mai rămâne ceva până în 2016 ca să îi scoatem automat câștigători”, a mai spus Crin Antonescu.

El a explicat că varianta alegerii primarilor într-un singur tur de scrutin creează o competiție inegală între cel care dorește să își reînnoiască mandatul și contracandidații săi.”Nu e bine pentru că pur și simplu nu se mai întâmplă nicăieri așa și că nu e normal ca cineva să devină președinte, primar, președinte de consiliu județean dacă se alege într-un singur tur. Nu are reprezentativitate, fără să mai vorbim că e o competiție ilegală între deținătorul funcției în general și toți ceilalți challengeri”, a explicat Antonescu.

Senatorul a susținut totodată faptul că, în opinia sa, PNL ar trebui să încerce să ajungă la un discurs politic asumat chiar dacă, după fuziunea PNL-PDL, „sunt împreună oameni care au fost adversari zece ani”.”Sigur că în politică există împăcări, există reorientări, dar nu se pot băga lucruri majore sub preș. PNL, așa cum este el acum, este mai mare decât a fost vreodată cel puțin în intenția de vot, niciodată nu a avut 40%, nici pe timpul Brătienilor. Acum, un asemenea partid nu poate să bage sub preș o chestiune care trebuie rezolvată cu trecutul extrem de recent. S-a făcut o fuziune, sunt împreună oameni care au fost adversari zece ani. Nu e niciun fel de problemă în asta. Pot fi împreună, dar nu pot în același timp să spună și că a fost lovitură de stat și că n-a fost lovitură de stat și că serviciile fac sau nu fac mai mult decât trebuie în România și că e bine sau nu e bine că s-au tăiat pensii și salarii în 2010. Deci trebuie să ai un discurs asupra istoriei tale recente pe care să îl asumi. (…) PNL trebuie să rezolve această problemă”, a opinat Antonescu.

Întrebat cum comentează ‘destinul tragic’ al premierului Victor Ponta, Crin Antonescu a replicat: „Nu vreau să îl vorbesc de rău deloc, că eu am o amintire blândă în legătură cu el. S-ar putea să nu își fi dorit mai mult decât ceea ce deja are. De ce să credem noi (că Victor Ponta ar avea un destin tragic — n.r.)? Destinul mai dureros e al comunității românești care este, în continuare, în criză de lideri. (…) Despre domnul Ponta nu putem spune că are un destin tragic. El poate fi citit mai degrabă în cheie comică, dacă luăm întâmplările din vara asta. De ce să nu fim veseli?”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.