„21 de Nocturne”, la start

0

ARCEN – Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate lansează vineri, 28 august 2015, de la orele 21.00, proiectul „21 de Nocturne” în cadrul unui eveniment care va avea loc pe terasa blocului Magheru One.

„21 de Nocturne” este un proiect care se va desfășura în perioada august 2015 – februarie 2016 și care cuprinde o serie de 21 de evenimente dedicate poeziei contemporane, filmelor de artă, dezbaterilor filozofice și muzicii experimentale.

Prima serie de nocturne se va desfășura în perioada 28 august – 11 septembrie, în fiecare vineri, începând cu orele 21.00, serie dedicată poeziei contemporane, muzicii și vinului, toate deasupra Bucureștiului, pe terasa blocului Magheru One.

În cadrul primei nocturne vor fi citite poeziile Adelei Greceanu, Domnicăi Drumea și ale lui Ioan Es. Pop, în cea de-a doua, poeziile lui Radu Vancu, Claudiu Komartin și Dan Coman, iar la cel de-al treilea eveniment, poeziile lui Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Traian T. Coșovei și Ion Stratan.

Poezie, muzică și vin sunt elementele care vor caracteriza primele 3 nocturne din cadrul celor 21, muzica fiind asigurată de Alexandru Anghel, iar vinul și întregul design al spațiului de către M60, partener al proiectului ARCEN.

Proiectul „21 de Nocturne” este o premieră pentru ARCEN, fiind primul proiect care are ca punct de interes în mod exclusiv cultura și fenomenele artistice contemporane.

Intrarea este liberă, dar accesul se face pe bază de rezervare.

Proiectul „21 de Nocturne” este o premieră pentru ARCEN, fiind primul proiect care are ca punct de interes în mod exclusiv cultura și fenomenele artistice contemporane.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.