Profesorii amenință cu greva
Se anunţă o toamnă, fierbinte, agitată, toată lumea cere măriri de salarii, iar Guvernul promite, dar anunţă că majorările nu pot fi la fel pentru toate categoriile de bugetari. Primii care au deja salariile mult mărite sunt chiar demnitarii, 48 dintre ei. Norocoşi au fost şi medicii şi personalul sanitar, de la 1 septembrie, vor lua cu 25 la sută mai mulţi bani.
Majorări în acest an au cerut şi profesorii şi cei din sistemul de Educaţie, iar sindicatele chiar ameninţă cu proteste, dacă nu vor primi banii. Au sărit şi funcţionarii şi poliţiştii, este deja un adevărat război între categoriile de bugetari. Între timp, ne pregătim de începerea noului an şcolar, este poate ultima dată când elevii au o vacanţă de vară pâna la jumătatea lui septembrie, sunt în continuare peste 2.000 de şcoli fără aviz sanitar de funcţionare.
Ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, a vorbit în Ediţia Specială de la Antena 3, despre posibilitatea mării salariilor profesorilor în acest an. „Aceasta este una dintre variantele pe care le luăm în calcul”, a spus ministrul.
“Avem mai multe scenarii și vom alege acele variante care pot fi puse în aplicare, (…) după ce vom vedea Codul fiscal aprobat”, a precizat Sorin Cîmpeanu.