Băsescu, audiat miercuri la Parchetul General

Traian Băsescu este aşteptat miercuri la Parchetul General pentru a da o nouă declaraţie în dosarul în care este urmărit penal pentru şantaj la adresa senatorului Gabriela Firea.

Fostul preşedinte a mai fost audiat, la Parchet, pe acelaşi subiect, mai bine de două ore, în luna martie 2015. Atunci, la plecare, Băsescu a spus că a dat „o declaraţie completă” şi a arătat că lui nu îi este „frică de lege”, relatează Romaniatv.net.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a spus că acuzaţia pe care i-o aduc procurorii de şantaj la adresa senatorului PSD Gabriela Firea este fără fundament. Băsescu a dat drept exemplu de ameninţare veritabilă faptul că lideri ai PSD au declarat în repetate rânduri că va ajunge la închisoare după ce-şi va încheia mandatul de preşedinte al României.

Plângerea penală a Gabrielei Firea ce a determinat începerea urmăririi penale împotriva sa este considerată de către Traian Băsescu drept o reacţie disproporţionată faţă de ce a trebuit el să îndure în cel de-al doilea mandat al său.

„Mie când îmi strigau de dimineaţa până seara pe stadioane, la mitinguri în pieţe, în săli de sport ‘Băsescu la puşcărie!’, atunci am considerat că aici am ajuns din punct de vedere al dialogului politic. Dacă şi eu răspund unui parlamentar de la PSD, e mare şantaj. Da’ presiunea şi şantajul la adresa mea când vezi că cel mai mare partid mă ameninţa cu puşcăria, cum e?”, a spus Băsescu făcând trimitere la PSD.

În ce priveşte vizita la Parchetul General pentru a-i fi aduse la cunoştinţă acuzaţiile, fostul preşedinte a precizat că nu a dat nici o declaraţie. „Am venit să vorbesc cu procurorul, dar am constatat şi eu, şi avocaţii că nu ştim ce este în dosar. Când mă va invita din nou, mă voi duce în cunoştinţă de cauză (…) Azi am mers cu doi avocaţi, un constituţionalist şi un penalist, să vadă dacă sunt probleme de ordin constituţional sau probleme penale”, a precizat Băsescu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.