Mihai Fifor – noul lider al senatorilor PSD

0

Înlocuitorul lui Ilie Sârbu la șefia grupului PSD din Senat este, potrivit votului exprimat duminică de senatorii social-democrați, Mihai Fifor, această modificare urmând să fie anunțată și în ședința de marți a plenului Camerei Superioare a Parlamentului, prima din sesiunea ordinară de toamnă.

În favoarea acestuia s-au exprimat 42 de senatori PSD, în timp ce contracandidatul său, Șerban Nicolae, a obținut din partea colegilor săi 12 voturi ‘pentru’. Un vot a fost anulat.

„Le mulțumesc colegilor pentru încrederea acordată în seara aceasta, asta nu înainte de a mulțumi domnului președinte Ilie Sârbu pentru activitatea deosebită pe care a depus-o în acești trei ani de coordonare a grupului nostru senatorial. În opinia mea, suntem o echipă redutabilă și în această sesiune parlamentară vor fi foarte multe lucruri de făcut și, cu siguranță, împreună și în spiritul colegial care ne caracterizează vom reuși să ducem mai departe un program legislativ cât se poate de serios, care să dovedească, dacă mai era nevoie, că PSD are un cuvânt important de spus în acest moment”, a declarat noul lider al grupului senatorilor PSD, Mihai Fifor.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.