Bulgaria își securizează frontierelor împotriva imigranților

0

Bulgaria și-a întărit securitatea la frontierele cu Turcia, Grecia și Macedonia, mobilizând în acest sens forțe de poliție suplimentare, jandarmeria și armata, pentru a face față afluxului de refugiați sosiți în principal din Orientul Mijlociu, informează luni EFE.

Totodată, Novinite transmite că echipe mixte de polițiști bulgari și unguri patrulează frontierele Ungariei cu Serbia. Măsura a fost luată ca urmare a arestării a trei cetățeni bulgari, bănuiți că ar fi implicați într-o rețea de trafic de imigranți și care au abandonat pe marginea unei autostrăzi din estul Austriei un camion frigorific în care au fost descoperite cadavrele a 71 de refugiați, cel mai probabil sirieni.

În plus, patrule mixte ale poliției și jandarmeriei efectuează controale pe toate șoselele din sudul Bulgariei care duc la granița cu Turcia, a transmis agenția bulgară BGNES. Potrivit sursei citate, au fost amplasate posturi de control atât în orașele și stațiunile frecventate de turiști în timpul verii, precum Sozopol, Ahtopol, Simeromeț, Lozeneț și Rezovo, aflate toate la Marea Neagră, precum și în împrejurimi.

Potrivit BGNES, care citează surse din poliție, în ultimele operațiuni, autoritățile au verificat practic toate microbuzele și camioanele, uneori chiar și autoturismele. Acest tip de operațiuni vor fi aplicate pe durată nedeterminată și au ca obiectiv căutarea de imigranți care se ascund în interiorul vehiculelor, scrie BGNES.

Autoritățile bulgare s-au confruntat cu dublarea numărului de imigranți, comparativ cu anul trecut. Potrivit informațiilor furnizate de agenția de stat pentru refugiați, din ianuarie aproape 10.000 de persoane au cerut azil în Bulgaria și se așteaptă să se ajungă la 13.000 de solicitanți de azil până la sfârșitul anului. Imigranții care cer azil în Bulgaria provin în principal din Siria și Irak, menționează EFE, care relatează că, până acum, în cele șase centre de primire din Bulgaria au fost cazați circa 4.000 de oameni, dintre care jumătate sunt cetățeni sirieni.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.