Explozie în fața Parlamentului Ucrainei. 100 persoane rănite!

Cel puţin 100 de membri ai Gărzii Naţionale care protejau Parlamentul ucrainean au fost răniţi luni, dintre care zece grav, după ce parlamentarii au adoptat în prima lectură un proiect de lege care prevede o autonomie sporită pentru teritoriile separatiste proruse din est.

Mai multe persoane însângerate, inclusiv agenți de poliție, și, după toate probabilitățile, jurnaliști, se aflau lungiți pe asfalt în fața forului legislativ, potrivit sursei citate. După cum relatează agenția de presă Unian, radicali provocatori au detonat o grenadă de luptă. Mai mulți militari ai Gărzii Naționale au fost răniți.

Parlamentarii tocmai adoptaseră în prima lectură, într-o sesiune agitată, un proiect ce acordă puteri sporite regiunilor Doneţk şi Lugansk, aflate sub controlul separatiştilor proruşi.

Acest proiect de reformă constituțională — cerut de Occident — se află în centrul unor dezbateri aprinse în Ucraina, unde mulți întrevăd în el o tentativă de a legaliza de facto controlul rebelilor asupra unei părți a estului industrial al țării. Occidentalii văd în aceasta o modalitate de aplanare a conflictului armat, soldat cu peste 6.800 de morți în cele 16 luni de violențe.

Contrar așteptărilor separatiștilor, proiectul nu confirmă definitiv statutul de semiautonomie al teritoriilor aflate sub controlul lor. Potrivit textului, acest statut trebuie să fie determinat printr-o lege separată și numai timp de trei ani.

Adoptată înainte de sfârșitul anului 2015, reforma constituțională ce include o ‘descentralizare’ pentru estul separatist este prevăzută de acordurile de pace Minsk 2, încheiate în februarie între președintele Petro Poroșenko și omologii săi rus, Vladimir Putin, și francez, Francois Hollande, și cancelarul german Angela Merkel.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.