Inflația în zona euro, stabilă în luna august

Rata anuală a inflației în zona euro a rămas la nivelul de 0,2% în luna august, similar cu cel înregistrat în luna iulie 2015, arată o estimare preliminară publicată luni de Oficiul european de statistică (Eurostat).

Principalele elemente responsabile pentru reducerea inflației în luna august au fost prețurile la energie, care au înregistrat o scădere anuală de 7,1%, comparativ cu un declin de 5,6% înregistrat în luna iulie. În schimb, cele mai mari majorări de prețuri s-au înregistrat la alimente, alcool și țigări, care au consemnat o creștere de 1,2%, comparativ cu un avans de 0,9% în luna iulie, precum și la servicii, care au consemnat o creștere anuală de 1,2%, similară cu cea înregistrată în luna iulie, iformează Agerpres.

În luna iulie 2015, un număr de șapte state membre UE au înregistrat rate anuale negative ale inflației, în frunte cu Cipru (minus 2,4%), România (minus 1,4%) și Grecia (minus 1,3%).

Costul vieții în cele 19 state membre ale zonei euro a revenit în teritoriul pozitiv în luna mai, pentru prima dată după șase luni, ajungând la nivelul de 0,3% și calmând îngrijorările cu privire la posibilitatea unei deflații în zona euro. Între timp însă creșterea prețurilor a revenit și stagnează la nivelul de 0,2%. Cu toate acestea, rata anuală a inflației în zona euro este mult sub ținta Băncii Centrale Europene care mizează pe o creștere a prețurilor de sub 2%. Începând din luna martie a acestui an, BCE cumpără lunar active în valoare de 60 de miliarde de euro în ideea de a relansa economia zonei euro și a evita pericolul deflației.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.