International — 01 septembrie 2015
Poroșenko promite pedepse severe în urma violențelor de la Kiev

Președintele ucrainean Petro Poroșenko a criticat luni seară violențele din fața Parlamentului de la Kiev, soldate cu un mort și o sută de răniți, promițând o pedeapsă severă pentru cei vinovați, relatează AFP.

“A fost o acțiune anti-ucraineană, ai cărei organizatori, fără excepție — toți reprezentanții forțelor politice — trebuie sever pedepsiți”, a mai spus Petro Poroșenko ca aluzie clară la partidul de extremă dreapta Svoboda, ai cărui militanți au fost acuzați că s-ar afla în spatele violențelor, informează Agerpres.

Uniunea Europeană s-a declarat la rândul său extrem de îngrijorată de violențele izbucnite între manifestanții de extremă dreapta și polițiști la Kiev pe marginea unui vot în Parlament privind autonomia regiunilor separatiste proruse.”Acest proces nu trebuie pus în pericol de violențe. Incidentele de astăzi sunt foarte îngrijorătoare”, a declarat șefa diplomației europene Federica Mogherini într-un comunicat. Ea a sprijinit guvernul ucrainean, afirmând că proiectul de lege “va înlesni punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk” care prevăd, în plus față de încetarea focului, o mai mare autonomie pentru zonele separatiste din estul Ucrainei.

La rândul său, Germania a calificat drept “inacceptabile” violențele comise la Kiev. “Condamnăm în cei mai duri termeni revoltele sângeroase care au avut loc astăzi în fața Parlamentului de la Kiev”, a declarat Ministerul de Externe german.

“Violența în stradă este din toate punctele de vedere inacceptabilă, însă violența împotriva deciziilor unui Parlament ales este mai mult decât atât”, a mai spus aceeași sursă.

Related Articles

Share

About Author

(0) Readers Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *