Băsescu nu vrea imigranți pe teritoriul României

Share:

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, marți, că țara noastră nu poate fi obligată să primească imigranți, deoarece aceștia nu vor mai pleca de pe teritoriul României, ci chiar își vor aduce familile numeroase.

Fostul șef de stat, Traian Băsescu, a spus că România nu trebuie să își asume parte din drama refugiaților și că, potrivit legislației UE, are tot dreptul să refuze să îi primească pe cei 6.000 de imigranți care i-au fost atribuiți.

„România ar trebui să refuze să primească migranți pe teritoriul ei. Nu este jocul nostru, nu este problema noastră, nu noi suntem magnetul pentru acești oameni, pe de o parte. Pe de altă parte, dacă cineva crede că a primi un număr de câteva mii de cetățeni care vin din Siria, din Libia, din nordul Africii, vă pot spune că nu este io simplă chestiune de cazare. În momentul în care i-ai acceptat pe teritoriu tău trebuie să le asiguri educație, învățarea limbii române, sănătate, păstrarea culturii și a obiceiurilor (…) Iar chestiunea că vor fi cazați în România doar 2 ani trebuie să o uitați. Eu știu ce frumos e să mintă UE. Vor atrage familiile lor numeroase din țările în care se află”, a precizat Traian Băsescu la B1TV.

Băsescu a atras atenția că odată ce România se angajează să îi primească pe imigranți, se angajează la o listă de lungă de responsabilități privind integrarea lor culturală.

Totodată, fostul președinte a precizat că România nu a reușit să integreze minoritatea romă.

„Am avertizat asupra acestei situații. Lecția pe care o primește astăzi Europa este legea propriei ei nesăbuințe. Poate să ne dea Europa cât de mulți bani vrea, dar nu ne poate da integrarea lor culturală. A-i primi nu înseamnă doar să le dai cazare. Trebuie să le faci școli în limba lor. Mai construiești niște moschei. Noi nu reușim să intregrăm minoritatea roma de atâția ani, cum credeți că îi integrăm pe ei? Discutăm despre șiiți și sunniți, uitați-vă ce e în Irak, cu războaiele între ei”, a spus Băsescu.

Întrebat dacă legislația Uniunii Europene ne permite să refuzăm primirea imigranților, fostul șef al statului a declarat că nimic nu ne poate obliga la o astfel de acțiune. În acest sens, Traian Băsescu a subliniat că înțelege drama refugiaților, dar că interesul cetățenilor români trebuie să fie pe primul loc.

„Nu mă poate obliga nimeni, cu atât mai mult cu cât legislația europeană în vigoare migrantul este trimis în locul de unde a intrat în Europa și e obligația acelui stat să îl trimită înapoi. România ca stat ne-membru Schengen face un gest gratuit. Eu dacă aș fi șef al statului aș convoca CSAT-ul și aș cere consolidarea frontierelor țării.

Eu aș pune ca prioritate zero interesul cetățenilor mei, interesul de a garantata securitatea cetățenilor mei. Dacă îmi poate spune cineva câți militanți ISIS intră cu valurile astea de transfugi în Europa, eu aș fi fericit. Dar nu știe nimeni în Europa. (…) Discutăm despre șiiți și suniți, uitați-vă ce e în Irak, în Orientul Mijlociu cu luptele dintre ei”, a afirmat Băsescu.

Traian Băsescu a făcut şi un comentariu ironic la adresa Olandei: „Cea mai bună ţară care îi poate primi sunt olandezii care sunt atât de exigenţi cu spaţiul Schengen cu România”.

Fostul şef al statului a susţinut că România ar fi avertizat statele UE în legătură cu consecinţele „distrugerii dictaturii din Libia” şi încercării de a exporta democraţia în ţările din Africa de Nord.

„Vreau să ştiţi că România a avertizat când Europa s-a grăbit, sau unele ţări din UE s-au grăbit să dea lovituri aeriene în Libia. România a spus în forurile cele mai înalte: nu distrugeţi dictatura din Libia pentru că reversul va fi un haos, pentru că vom face un nou Irak acolo. Cei care şi-au asumat responsabilitatea de a transfera democraţie europeană în ţări ca Libia, Egipt, aceia trebuie să îşi asume acum efectele. Lecţia pe care o primeşte astăzi Europa este lecţia propriei ei nesăbuinţe”, a declarat Traian Băsescu.

Totodată, fostul preşedinte a declarat că acesta este doat începutul și că valul puternic de imigranți se va manifesta în doi-trei ani.

„Nu Rusia finanțează sau comandă acest proces dramatic care implică sute de mii de oameni care suferă, o Europa care nu știe cum sa reacționeze, dar Rusiei, cu singuranță, îi prinde bine. Unele state UE acceptă imigranți, altele nu și de aici dispute în interiorul UE. Suntem în stuația sa încălcăm propria noastră legislație. UE e tare atunci când își respectă propriile legi”, a mai adăugat acesta.

Răspunsul meu categoric este nu. Și România ar trebui să refuze să primească migranți pe teritoriul ei. Nu este jocul nostru, nu este problema noastră, nu noi suntem magnetul pentru acești oameni, pe de o parte.

Pe de altă parte, dacă cineva crede că a primi un număr de câteva mii de cetățeni care vin din Siria, din Libia, din nordul Africii, vă pot spune că nu este o simplă chestiune de cazare. În momentul în care i-ai acceptat pe teritoriu tău trebuie să le asiguri educație, învățarea limbii române, sănătate, păstrarea culturii și a obiceiurilor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.