Jurowski, director artistic al Festivalului „George Enescu”

Vladimir Jurowski va fi noul director artistic al Festivalului Internațional ”George Enescu”, începând cu ediția din 2016 a concursului ce poartă numele marelui compozitor, au declarat pentru Agerpres surse din lumea muzicală.

Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Festivalului ‘Enescu’, maestrul Lawrence Foster a transmis organizatorilor evenimentului felicitări pentru noua conducere a festivalului, amintindu-i pe Zubin Mehta și Vladimir Jurowski.

„Vă transmit tuturor cele mai calde felicitări pentru nominalizarea lui Zubin Mehta. Prima mea vizită în România a fost ca asistent al său cu Los Angeles Philharmonic. A revenit de atunci loial, atât de des, și are o adevărată dragoste pentru țară și pentru Festival. Cu unul dintre cei mai mari și cei mai interesanți dirijori ai momentului, Vladimir Jurowski, ați readus în viață amintirea lui Yehudi Menuhin. Mandatul domnului Holender a oferit multe evenimente mari și merită o recunoștință eternă pentru tot ce a făcut, dar ca în atât de multe domenii este momentul pentru o schimbare majoră și acest afiș vă oferă tocmai acest lucru, atât în imagine, cât și în substanță. Bravo!”, se menționează în scrisoarea marelui dirijor.

Zubin Mehta a anunțat miercuri că a acceptat invitația de a fi președintele onorific al Festivalului Internațional „George Enescu” la ediția din 2017, potrivit Biroului de presă al festivalului.

Invitația a venit la propunerea organizatorilor, pe baza unei decizii luate de comun acord la nivel inter-instituțional.

Într-o declarație acordată Agerpres, cu prilejul prezentării la Londra, la începutul lunii februarie, a Simfoniei a III-a, la pupitrul London Philharmonic Orchestra, Vladimir Jurowski a promis că după „spectacolul Enescu” de la Royal Festival Hall va promova în continuare muzica acestuia.

Vorbind în fața românilor din Diaspora londoneză și a invitaților acestora, la recepția oferită, după concert, de Ambasada României la Londra, Vladimir Jurowski a afirmat că acum, la 60 de ani de la moartea lui Enescu, a venit, iată, timpul acestui mare compozitor.

Ioan Holender, actualul director artistic al Festivalului ”Enescu”, a anunțat că se va retrage din funcția deținută la finalul ediției din acest an a evenimentului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.