ONU: Europa trebuia să se aștepte la criza refugiaților!

0

Țările europene au fost avertizate în mod repetat asupra crizei refugiaților care acum bate la ușa lor și potopul de oameni disperați de război care se revarsă asupra Europei nu ar trebui să surprindă pe nimeni, a declarat vineri un înalt oficial ONU, citat de Reuters.

Ivan Simonovic, secretar general adjunct al ONU pentru afaceri umanitare, a discutat cu reporterii la New York despre escaladarea crizei migrației în Europa, declarând că aceasta nu se va potoli prea curând.
Peste 300.000 de persoane au trecut până acum în Europa pe mare în acest an și mai mult de 2.600 au murit în această încercare. Mulți care au pornit pe acest drum fug de războiul civil din Siria, acum în al cincilea an, amintește Reuters.
Simonovic a declarat că moartea unui copil sirian care s-a înecat în largul coastei Turciei după ce o barcă cu refugiați s-a răsturnat îi face pe oameni să înțeleagă impactul uman al crizei. Dar Națiunile Unite au prezis demult că criza refugiaților se va revărsa în Europa, a notat el.
„Migrația și refugiații își schimbă acum ruta”, a spus el. „Anterior era Mediterana. Acum vin din est… prin Balcani, prin Turcia, Grecia, Macedonia, Serbia, Ungaria”.
„Noi despre acest lucru am avertizat tot timpul”, a adăugat el. „Nu poți spera să rezolvi această criză doar închizând ușa. Acei oameni disperați vor trece prin ferestre dacă le închizi ușa”, a remarcat el.
Simonovic a adăugat că marea majoritate a oamenilor care își abandonează țările sunt refugiați — un termen legal ce impune obligații țărilor unde ajung pentru a-i proteja — și nu simpli imigranți în căutarea unor perspective economice mai bune.
Cei mai mulți sunt din Siria, Afganistan, Irak, Somalia, Eritreea și alte conflicte și crize.
Simonovic a mai notat că criza europeană era inevitabilă deoarece țări ca Iordania, Liban și Turcia, care au luat în masă refugiați fugind de războiul din Siria, găzduiesc de prea mult timp milioane de refugiați.
„Acum când nu mai stau în Liban, Iordania și Turcia, este Europa care-i vede la ușa ei”, a adăugat el.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.