116 curse, în Săptămâna Europeană a Sportului

0

Activitățile din cadrul primei ediții a Săptămânii Europene a Sportului (SES, EWoS, după acronimul în engleză), care a început luni în 34 de țări de pe întregul continent, vor angrena circa 300.000 de alergători, care vor lua startul în 116 curse, anunță Asociația europeană de atletism (EAA), într-un comunicat difuzat de la Lausanne.

În colaborare strânsă cu Comisia Europeană la Bruxelles, European Athletics a convins organizatorii curselor înscrise în programul atletic de pe întregul continent să ia parte la promovarea inițiativei UE, dedicându-și concursurile acestei generoase idei în beneficiul sportului și activității fizice, președintele EAA, Svein Arne Hansen, considerând binevenit răspunsul pozitiv al organizatorilor de curse, care astfel ajută atletismul să aibă o contribuție importantă la succesul evenimentului.

„M-am întâlnit cu comisarul european responsabil de sport, Tibor Navracsics, chiar în această lună, și a fost o plăcere pentru mine să informez că organizația noastră și-a îndeplinit promisiunile de a avea cel puțin o cursă în fiecare dintre țările participante”, a spus Hansen, adăugând: „Vreau să-i mulțumesc vicepreședintelui Jean Gracia, care a coordonat campania noastră, ca și colaboratorilor săi. Astfel se demonstrează importanța atletismului în viața europenilor”.

Cele 116 curse se desfășoară în perioada promoțională, iar efectiv în timpul EWoS vor avea loc 72 de curse în 27 de țări, la unele fiind așteptați peste 10.000 de participanți: Semimaratonul de la Copenhaga (25.000), SEB Tallinn Marathon, în Estonia (20.000), Semimaratonul Wizz Air de la Budapesta (15.000) și Semimaratonul de la Bristol, din Marea Britanie (12.000), estimându-se un total de 293.000 de participanți.

 

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.