Azarenka, favorită în sferturi împotriva lui Halep

0

Simona Halep este cap de serie numărul 2 în ultimul turneu de Grand Slam al anului, iar în sferturi o va întâlni pe Victoria Azarenka, cap de serie numărul 21. În ciuda diferenţei de locuri din ierarhia WTA, jucătoarea din Belarus este considerată de bookmakeri favorită la calificarea în semifinale.

Pentru fanii Simonei Halep şi cei care cred în potenţialul jucătoarei nostre, acum e moment să joace la pariuri, cotele pe o calificare a constănţencei în semifinalele Internaţionalelor de Tenis ale SUA fiind excelente. Winmasters.com oferă o cotă de 2,72 pentru victoria româncei, în timp ce succesul Victoriei Azarenka este cotat cu 1,44. Şi la casele de pariuri stradale situaţia este oarecum similară, PublicBet oferind 2,55 pentru victoria Simonei, iar la Casa Pariurilor cota lui Halep este 2,40.

Faptul că bookmakerii o consideră favorită pe Victoria Azarenka, în ciuda faptului că Halep este numărul 2 mondial, se explică prin revenirea de formă a jucătoarei din Belarus, fostul numărul 1 mondial şi dublă câştigătoare de Australian Open, ea fiind ieşită multă vreme din circuit, din cauza unei accidentări. Azarenka, în vârstă de 26 de ani, este avantajată şi de statură (1,83 m înălţime, faţă de 1,68 m cât are Halep) şi are 2-0 la meciuri directe cu Simona, învingând-o în 2012, în optimi la Doha (6-3, 6-1) şi Linz (6-1, 6-1). În plus, Simona Halep a acuzat o accidentare la coapsă în meciul din optimi, câştigat în faţa Sabinei Lisicki.

Partida Simona Halep – Victoria Azarenka se va juca miercuri seara, la o oră ce va fi anunţată ulterior.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.