Vești proaste pentru bolnavii de ciroză și hepatită C

0

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a anunţat, miercuri, în şedinţa de Guvern, că instituţia pe care o conduce a finalizat negocierile cu companiile farmaceutice pentru tratamentul hepatitei C şi cirozei. Premierul Victor Ponta l-a apostrofat însă pe ministru că nu explică „pe limba română” ce soluţii a găsit.

Premierul Victor Ponta a reamintit, miercuri, în şedinţa de Guvern ,că salariile celor din sănătate vor creşte de la 1 octombrie, precizând, totodată, că Ministerul Sănătăţii a adoptat şi câteva măsuri care pun la dispoziţie mai mulţi bani pentru programe speciale.

Premierul i-a cerut ministrului Sănătăţii să anunţe adoptarea măsurilor care aduc mai mulţi bani pentru programe speciale. Bănicioiu a răspuns solicitării lui Ponta şi a început să vorbească despre o hotărâre de guvern aflată pe ordinea de zi, folosind şi termeni tehnici ca de exemplu „d.c.i.”-uri, „derivaţi gincobiloba”, dar premierul l-a oprit brusc şi l-a apostrofat.

„Eu n-am înţeles ce faceţi bine pentru oameni. Dacă vreţi să vorbiţi în limba română să înţelegem, dacă nu… Deci ce faceţi bine?”, a cerut clarificări Ponta.

Ministrul Sănătăţii a revenit cu explicaţiile şi a declarat că, miercuri, s-a încheiat procesul de negociere cu companiile farmaceutice pentru hepatita C şi ciroză.

„Astăzi (miercuri-n.r.) s-a încheiat procesul de negociere cu companiile farmaceutice pentru hepatita C şi ciroză”, a anunţat ministrul Sănătăţii. „Aşa, explicaţi, ca să ştie oamenii că aveţi o soluţie pentru cei cu hepatita C, asta vream să spuneţi”, a replicat Ponta.

Nicolae Bănicioiu a continuat prezentarea şi a afirmat că are fonduri la minister şi pentru alte „arii terapeutice”, respectiv cancer pulmonar şi cancerul de piele. „Aşa, ziceţi pe limba română să înţeleagă cei care au nevoie de ajutor că aveţi soluţii”, a reiterat Ponta. „Suntem prea emoţionaţi, atât de mult lucrăm”, s-a justificat Bănicioiu. „Vom anunţa acest lucru la minister, probabil joi, iar vestea şi mai bună este că economiile ne-au permis să mergem şi pe alte arii terapeutice, nu doar pe hepatica C. Vom merge şi pe cancerul de plâmâni şi piele„, a conchis Bănicioiu.

Totodată, premierul Victor Ponta i-a cerut ministrul Educaţiei să găsească bani pentru măririle salariilor profesorilor.„Vreau şi cred că şi la Educaţie vom găsi bani pentru salarii şi cereţi mai mult pe calitate în actul medical şi de educaţie. Avem bani mai mulţi şi avem pretenţii şi mai mari şi de la Sănătate şi de la Educaţie„, a spus premierul.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.