Dragnea vrea revitalizarea alianței PSD-UNPR

0

Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat sâmbătă, la Timișoara, că Alianța de Centru Stânga (ACS), dintre PSD și UNPR, formată în iulie 2012 pentru alegerile parlamentare, ar trebui revitalizată, în condițiile în care România are nevoie de o stângă puternică.

„În opinia mea, în privința alianțelor, ACS (PSD și UNPR) ar trebui să fie revitalizată și luată serios în considerare.

UNPR s-a dovedit că este un partener de încredere, Gabriel Oprea a dovedit că este un om de cuvânt, iar în România este nevoie de o stângă puternică”, a afirmat Dragnea.

El a mai spus că dorește ca social-democrații locali să găsească „un candidat care să fie mai bun decât Nicolae Robu pentru a câștiga Primăria Timișoara”.

Liviu Dragnea a participat, sâmbătă, la Timișoara, la Consiliul Județean al PSD Timiș, la care au fost prezenți primarii din județ ai partidului și unde s-au discutat chestiuni legate de viitoarea strategie a campaniei electorale din 2016.

De asemenea, Dragnea a afirmat că este de acord cu propunerea lui Sorin Grindeanu, președinte al PSD Timiș, de a se organiza un Congres extraordinar al PSD în jurul datei de 15 octombrie, astfel încât partidul să intre în anul electoral 2016 întărit și cu o conducere stabilă.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.