Mazăre încearcă să justifice proveniența banilor din Israel
Radu Mazăre a ascuns suma de circa 800.000 de euro într-un cont din Israel, potrivit verificărilor ANI. Fostul primar al Constanței spune însă că banii erau parte a unei înțelegeri financiare.
Potrivit ANI, contul deschis în Israel este pe numele lui Radu Ștefan Mazăre. În acest context, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor pentru a extinde acțiunile de control în cazul fostului edil de la malul mării.
“M-au anchetat de trei ori că sunt antisemit. Îmi clasau dosarul, iar îl deschideau, iar îl clasau, iar îl deschideau, că sunt antisemit. Şi acum mă acuză că am luat şpagă de la nişte constructori israelieni ca să construiesc un cartier pentru săraci. Vezi cum e viaţa?”, a declarat Radu Mazăre la Digi24.
În luna iunie, inspectorii i-au cerut instanței confiscarea a 160 de mii de euro de la Radu Mazăre, bani pe care fostul edil nu îi poate justifica. Acesta susține că în acest caz își va susține punctul de vedere în fața instanței.
“Dacă inspectorul respectiv m-ar fi întrebat, aşa cum prevede legea, l-aş fi lămurit. Doar că nu m-a întrebat. Lămuririle o să le dau în faţa comisiei de pe lângă Curtea de Apel. (…) Banii din cont erau parte a unei înţelegeri financiare ce nu trebuiau declaraţi în declaraţia de avere”, susține Radu Mazăre, fostul primar al Constanței.
ANI precizează că această sumă cu caracter nejustificat a fost identificată în același dosar în care ANI a solicitat, la data de 23 iunie, Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanța, începerea acțiunii de control cu privire la o diferență nejustificată în cuantum de 137.570 euro și 143.818 lei, între averea dobândită și veniturile realizate în perioada exercitării mandatelor de primar (iunie 2008 — mai 2015) de către Radu Mazăre.