Nisipeanu, victorios în primul meci din Cupa Mondială

0

Liviu-Dieter Nisipeanu a debutat cu o victorie în prima rundă de la Cupa Mondială de șah, ediția 2015, competiție care are loc în perioada 10 septembrie – 5 octombrie la Fairmont Hotel, din Baku (Azerbaidjan).

Liviu-Dieter Nisipeanu, care reprezintă acum Germania, l-a învins, cu piesele albe, pe spaniolul David Anton Guijarro.

La rândul său, Campionul României din acest an, Constantin Lupulescu, a făcut remiză cu rusul Igor Lisij.

Sistemul de joc la Cupa Mondială este format din șase runde eliminatorii.

Fiecare rundă este formată din două meciuri de câte 25 de minute. În caz de egalitate, se dispută alte 2 partide de câte 10 minute. În caz că egalitatea persistă, se trece la meciuri cu timpi și mai mici.

La ediția din acest an a Cupei Mondiale sunt prezenți 128 de șahiști și șahiste din întreaga lume.

Liviu-Dieter Nisipeanu, născut la 1 august 1976, la Brașov, a început șahul la vârsta de 7 ani. În vara anului 2005, el a reușit cea mai mare performanță din cariera sa și din istoria șahului românesc, câștigarea medaliei de aur la Campionatul European care a avut loc în Polonia. Această performanță l-a propulsat pe locul 15 în ierarhia mondială cu un coeficient elo de 2.707 puncte.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.