UE, îngrijorată de costul crizei imigranților!

Comisia Europeană va analiza costul crizei migranților ce riscă să apese asupra bugetelor european și naționale, a anunțat președinția rotativă luxemburgheză a UE vineri după o reuniune la Luxemburg, informează AFP.

„Am cerut Comisiei să facă o analiză economică și financiară a impactului financiar pe care criza refugiaților îl poate avea”, a declarat ministrul de finanțe luxemburghez, Pierre Gramegna, la sfârșitul unei întâlniri cu omologii săi europeni.
Această cerere a fost făcută în timp ce unele state membre sunt reticente să participe la un proiect al Comisiei Europene de a repartiza 160.000 de refugiați ajunși în Europa prin țări cu frontiere copleșite de afluxul lor, Ungaria, Italia și Grecia, notează France Presse. „Președinția luxemburgheză a invitat Comisia să facă o analiză pentru a evalua dacă criza refugiaților poate fi considerată o circumstanță extraordinară în cadrul regulilor pactului de stabilitate și creștere”, a adăugat el.
„Comisia este gardianul tratatelor și întotdeauna va aplica regulile pactului de stabilitate și creștere la toate statele membre într-un mod consistent, luând în considerare toți factorii”, a declarat la rândul său comisarul european pentru afaceri economice, Pierre Moscovici. „Aceasta se va face în timp util”, a adăugat el. Unele țări europene ar dori o relaxare a regulilor bugetare pentru a se implica în criza migranților, precum Austria, Italia și Irlanda.
Banca Europeană de Investiții a indicat de asemenea că este gata să ofere ajutor în depășirea crizei refugiaților. „BEI a fost în trecut flexibilă și a furnizat ajutor de urgență în caz de catastrofe naturale. Putem și trebuie să facem acest lucru de asemenea pentru criza umanitară actuală”, a declarat președintele ei Werner Hoyer.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.