Austria trimite armata la granița cu Ungaria

0

Austria va trimite, luni, armata la granița cu Ungaria pentru controale amănunțite la imigranții care vin, informează B1 TV.

Aproximativ 2.200 de soldați vor interveni așadar în Marea Mediterană împotriva traficanților de persoane, la o zi după ce ministrul german de Interne a anunțat că se reintroduc temporar controalele la frontiera cu Austria din cauza afluxului de imigranți.

Diplomatul, care a salutat decizia Germaniei de a reintroduce temporar controalele la frontiera Schengen, spune că Grecia nu este capabilă să îşi apere singură frontierele, care sunt și frontierele externe ale Uniunii Europene, și astfel refugiații reușesc să pătrundă în Europa, motiv pentru care UE trebuie să se implice. Iar acest lucru poate fi făcut printr-o forţă specială a UE la care să participe toate statele membre.

Pe de altă parte, Austria va trimite de îndată armata să asiste poliția în gestionarea fluxului de imigranți care vin majoritar din Ungaria, a anunțat luni cancelarul Werner Faymann. Viena va mobiliza 2.200 de oameni „în următoarele două ore” pentru a asista poliția la controlul frontalier, acolo unde este necesar, a precizat Faymann într-o conferință de presă.

Anunțul vine în condițiile în care Germania a anunțat că reintroduce controalele la frontiere, suspendând temporar acordul Schengen. Un anunț similar a venit duminică și din partea Cehiei.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.