Enisala, una dintre cele mai frumoase cetăți din România

0

Cetatea Enisala este singura fortificaţie medievală păstrată în elevaţie de pe litoralul românesc actual, situată din considerente strategice pe vârful unui rest montan hercinic la cca. 2km NE de satul Enisala (numit Yeni Sale în limba turcă, denumire tradusă din anticul Vicus Novus – Satul Nou), înălțime care domină lacurile Razelm, Babadag și zona de uscat adiacentă. Alături de cetatea de la Păcuiul lui Soare, cetatea Enisala se numără printre monumentele de arhitectură militară de prim rang din Evul Mediu timpuriu din România.
Opiniile privind fundarea cetății și asupra denumirii au fost diferite. Construcția cetății a fost atribuită, succesiv, bizantinilor sau genovezilor, de către diverși cercetători. Cert este faptul că cetatea a fost construită în perioada cuprinsă între sfârșitul secolului al XIII-lea si începutul secolului al XIV-lea.
Cetatea Enisala a fost construită cu scop militar, defensiv și de supraveghere într-o perioadă în care gurile Cerneț si Dunavăț nu erau încă blocate, iar actualul lac Razim era încă golf al Marii Negre.
Primul document care menționează denumirea de Yeni Sale este cronica turcească a lui Sükrüllah din secolul al XV-lea.
Un document aflat la Muftiatul din Constanța de la sfârșitul secolului al XVI-lea delimitează posesiunile lui Ali Gaza Pașa, menționând alături de numele Enisala și pe acela de Heracleea. Conform unui articol al lui R. S. Ciobanu, o hartă austriacă din secolul al XVIII-lea menționează numele de Eracri-Kiipei, probabil legat de un eveniment local. În toponimia locală apare denumirea de Heracleea care însemna baltă sau gârlă. Ultimele studii consideră corectă denumirea de Enisala. Cetatea Enisala apare în desenul geologului german K. F Peters de la mijlocul secolului al XIX-lea și într-o litografie de la 1900 publicată de M. D. Ionescu.
Cetatea construită în ultimul sfert al secolului al XIII-lea a fost cucerită prima dată de turci la 1388 și apoi a trecut în stăpânirea lui Mircea cel Bătrân în anul 1393. Împreună cu cetatea Chiliei, Enisala a făcut parte din sistemul defensiv al Ţării Româneşti în vremea domniei lui Mircea cel Bătrân fiind expres atestată documentar în stăpânirea marelui voievod (1386-1418). În anul 1417 cetatea este cucerită definitiv de turci.
Cetatea are un plan poligonal neregulat, având două incinte. Tehnica de construcție este asemănătoare cu cea bizantină. Toate zidurile cetății au paramentul din realizat din blocuri de piatră (calcar jurasic), sumar prelucrate, de dimensiuni variabile. Emplectonul este format din piatră spartă înecată în mortar. În emplecton și pereți se observă urmele bârnelor de stejar (longitudinale și mai ales, transversale).
Prima incintă a fost descoperită cu ocazia săpăturilor arheologice din anii 1963-1964. Această incintă principală avea o formă neregulată neregulat care urma sinuozitățile masivului de calcar pe care este așezată. Spre vest, sud-vest și nord este apărată natural. Accesul este realizat prin peretele sud-estic. Alipită curtinei de sud-est se află cisterna păstrată parțial. Incinta are între curtine, 4 turnuri și 3 contraforturi.
Zidul primei incinte sugerează aproximativ forma curtinelor de Nord și Nord-Est, a turnurilor 2, 3, 4 și a contraforturilor 1 și 2. Curtina de sud est avea o poartă principală, amplasată într-un gol de circa 2,60m lățime și 3, 60 înălțime, care nu mai există în prezent. Masivul de zidărie ce conține poarta avea o înălțime de 9m și grosimea pereților de 3m.
Turnul din zona accesului, un element arhitectonic deosebit, cu înălțimea de 15,30m și regimul de înălțime P+3 etaje, avea un rol principal în apărarea porții. La etajele I și III s-au observat urmele unor ferestre. Accesul la parter se făcea printr-o mică scară exterioară. Cercetările ulterioare au putut stabili rolul de reşedinţă seniorală al principalului turn al castelului, situat în dreapta porţii principale. Între turnul 1 și turnul 2 exista un drum de strajă.
Peretele de nord est cuprinde curtinele 2 și 3 și turnul contrafort nr. 1, pe porțiunea cuprinsă între turnurile 2 și 3. Turnul nr. 2 este poligonal și marchează colțul de sud est al cetății și are o înălțime de maxim 6,5m. Sub nivelul de călcare al turnului s-a descoperit o încăpere, la care accesul se făcea cel mai probabil printr-un chepeng și o mică scară interioară.
Curtinele 2 și 3 sunt foarte deteriorate. Înălțimea maximă este de 7 m. Apare și aici urma drumului de strajă. Peretele de nord cuprinde curtinele 4 și 5, turnul nr. 4 și turnul contrafort nr. 2. De-a lungul curtinei nr. 4 și a peretelui interior al contrafortului nr. 2 se observă urmele drumului de strajă. Curtina nr. 5 are o spărtură , de cca. 3m înălțime și ar fi putut fi o poartă secundară. Turnul nr. 4 este patrulater și are ziduri înalte de peste 5m. Are practicată o fereastră de tragere în peretele de nord. Peretele de sud-vest cuprinde curtinele nr. 6 și 7, și contrafortul nr. 3.
A doua incintă a cetății a fost observată cu ocazia fotografiei aeriene realizate în anul 1969. Ea se afla spre nord de prima incintă și era mult mai largă decât prima.
Săpăturile arheologice din anul 1998 au relevat una dintre locuinţele garnizoanei. Cu temeliile din piatră şi elevaţia probabil din spolii antice, lemn, chirpici şi piatră. Un foarte bogat material arheologic compus din monede, ceramică, piese de armament, îndeosebi vârfuri de săgeţi, feronerie menajeră ilustrează viaţa de zi cu zi a apărătorilor cetăţii.
restaurare: Proiectele de consolidare şi restaurare ale monumentului arheologic elaborate în 1966, 1974 – 1976, actualizate în 1990 – 1991.

Sursa: 360.inp.org.ro;

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.