Răzvan Horia Mironescu, „cartea câștigătoare” a PNL pentru Primăria Sectorului 6

0

Deputatul Răzvan Horia Mironescu va fi, cel mai probabil, candidatul PNL la Primăria Sectorului 6. Unul dintre „stâlpii” PNL sector 6, Mironescu a demonstrat ca deputat ales, în colegiul 26 din Militari, că este posibilă și o altfel de politică, o politică în interesul cetățeanului. Sediul biroului său parlamentar de pe strada Cernișoara este locul de întâlnire cu cetățenii din sectorul său, nu numai cu cei din colegiul în care a fost ales.

Sute, poate mii de oameni i-au trecut pragul în ultimii trei ani. Politica unui dialog continuu cu cetățenii sectorului 6 este de notorietate în cazul lui Mironescu. Scopul acestui dialog este clar și vizează punerea la curent cu nevoile și problemele cu care se confruntă cetățenii din sectorul 6. Mai mult, pentru realizarea mapelor de lucru în cazurile semnalate s-au organizat numeroase deplasări și întâlniri la fața locului, fapt ce a ajutat staff-ul deputatului în a fi eficient și operativ în rezolvarea diferitelor probleme. Sute de memorii, sesizări și asistență juridică, toate posibile în cadrul miilor de ore de audiență acordate de deputatul PNL.

Conducerea PNL a înțeles rapid că Mironescu reprezintă soluția câștigătoare pentru Primăria Sectorului 6. Mai ales că prestația actualului primar al sectorului 6, Rareș Mănescu, nu a fost una de excepție. Cu toate acestea, Răzvan Horia Mironescu îl apără, argumentat, pe Mănescu. Recunoaște, deschis, că Rareș Mănescu a făcut și greșeli, însă, a enumerat, cu fiecare ocazie, realizările acestuia, nu puține de altfel. Puțini locuitori ai sectorului 6 cunosc, în realitate, situația financiară deplorabilă a Primăriei Sectorului 6 preluată de Mănescu de la predecesorul Cristian Poteraș.

Multe dintre contractele mari, încheiate în perioada mandatelor de primar ale lui Cristian Poteraș, au avut multe probleme de ordin tehnic care au dus la amânări și care au trebuit rezolvate în actualul mandat. Cu toate acestea, Rareș Mănescu a reușit să pună ordine în toate compartimentele Primăriei, în finanțele Primăriei, iar gradul de îndatorare al Primăriei a scăzut! Mănescu a fost deficitar mai ales la capitolul comunicare publică, iar acest lucru l-a costat! Chiar Mironescu recunoaște că Mănescu a greșit pentru că nu a comunicat și nu a interacționat suficient cu oamenii din sector.

Programul lui Mironescu pentru Primăria Sectorului 6 este unul pliat pe realitățile cu care se confruntă acest sector și anume curățenie, aspectul domeniului public, parcări, mai multe spații de joaca și terenuri de sport, întărirea siguranței cetățeanului și accesarea fondurilor europene pentru construcția mult-doritului spital din sectorul 6.

”Principala prioritate este inventarierea din punct de vedere juridic a tuturor terenurilor din sector pentru a le identifica pe cele care țin de domeniul public și care pot fi utilizate în interesul cetățenilor. Un alt proiect de care mă voi ocupa este cel legat de siguranța cetățeanului în primul rând prin întărirea Poliției locale nu atât numeric, cât calitativ. De asemenea, propun implementarea prin intermediul fondurilor europene a unui sistem de supraveghere video a principalelor zone, în special a zonelor roșii, zone cu grad de infracționalitate ridicat. Primăria trebuie să contribuie major la conferirea siguranței cetățenilor. Revenind la problemele de infrastructură din sector, avem o mare problemă cu traficul din Militari, în special lângă Bulevardul Iuliu Maniu”, spune Mironescu.

Mai mult, programul lui Mironescu vizează acordarea unei atenții deosebită funcționării unităților de învățământ din punct de vedere administrativ pentru a crea elevilor și profesorilor condiții moderne, compatibile cu anul 2015. Internet de mare viteză, mobilier modern, igienizare corespunzătoare, săli de sport, terenuri de sport, eficientizare energetica, sunt prioritățile viitorului candidat PNL la Primăria Sectorului 6.

Contactul direct cu cetățenii, prezența activă în mijlocul lor, i-au crescut notorietatea deputatului Mironescu în sector. De altfel, acesta este un adversar înverșunat al mitei, excursiilor și pomenilor electorale, refuzând categoric în campania electorală din 2012 să urmeze exemplul unora dintre colegii săi de partid și nu numai. Nu vrea să audă de găleți, cizme, treninguri, șepcuțe sau pungi cu ulei și zahăr oferite electoral. Se încăpățânează să creadă că alegătorii știu, simt și văd cine le este aproape, cine le apără interesele.

Răzvan Horia Mironescu crede în cetățeni. Crede că locuitorii acestui sector vor alege ca primar un om care a fost alături de ei, de nevoile lor și care a răspuns așteptărilor tuturor celor care i-au trecut pragul cabinetului parlamentar. Mai mult, datele de contact ale lui Mironescu sunt publice, cetățenii apelându-l de multe ori, fixând direct o audiență!

În mod cert, lupta pentru Primăria Sectorului 6 va fi una dură dusă pe viață și pe moarte. Pesediștii vor dori să obțină acest sector. Tăriceanu dorește să arunce și el în competiție un candidat susținut de ALDE cu scopul, evident, de a-i smulge cât mai multe voturi lui Mironescu. Miza este uriașă, presiunile liderilor PNL privind redirecționarea unor contracte bănoase către clientela de partid fiind inerente.

Mironescu, bine poziționat în PNL, este vicepreședinte filialei PNL sector 6, viceliderul deputaților liberali și vicepreședintele comisiei pentru industrii și servicii din Cameră. Marele atu al lui Mironescu rămân însă cetățenii sectorului 6. Celor cărora le-a apărat interesele în timpul celor trei ani de mandat de deputat. Și cu sprijinul (votul) cărora poate face din sectorul 6, un sector european!

I.Badea

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.