Dosarul Băsescu – Bercea Mondial, amânat până pe 6 octombrie

0

Dosarul „Şantaj la Mircea Băsescu” a fost amânat până pe 6 octombrie, au decis judecătorii de la Tribunalul Constanţa. 

Mircea Băsescu şi familia lui Bercea Mondial urmau să se confrunte pentru prima oară după ce Antena 3 a difuzat noile imagini care îl incriminează pe fratele fostului preşedinte. Numai că, Mircea Băsescu nu s-a prezentat nici de această dată la termen.
Familia lui Bercea Mondial a fost prezentă la Tribunalul Constanţa unde a răspuns la întrebările judecătorilor. Izaura Anghel le-a spus acestora că este hotărâtă să îi facă reclamaţie procurorului de caz care a trântit-o la pământ în timpul flagrantului. Ea susţine că fratele fostului preşedinte era înţeles cu procurorii şi atât ea, cât şi fiica ei au fost bruscate, iar acum au probleme de sănătatate din această cauză.
Soţia lui Bercea, Fănica Anghel, nu a venit la termenul de judecată pentru că a fost internată de urgenţă la spital.
Nici Mircea Băsescu nu a venit în faţa instanţei să dea ochii cu familia Anghel. Avocatul lui Bercea Mondial spune însă că procesul este la final.
Acesta este primul termen din dosar după ce Antena 3 a difuzat noile imagini care îl incriminează pe fratele fostului preşedinte. Conform acestora, Mircea Băsescu recunoaşte că familia lui Bercea a dat 1 milion de euro pentru intervenţii în justiţie.
La termenul trecut a fost audiat şoferul lui Marian Căpăţână. Acesta a vorbit despre şpaga care a ajuns la fratele lui Traian Băsescu pentru eliberarea lui Bercea Mondial.
Fratele fostului preşedinte este acuzat de procurori că a primit în total 250.000 de euro de la fiul lui Bercea, prin intermediul lui Marian Căpăţână, pentru a interveni la judecători să îi dea o sentinţă mai uşoară lui Sandu Anghel, acesta fiind închis pentru tentativă de omor.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.