Viorel Hrebenciuc, așteptat miercuri la ÎCCJ

Înalta Curte de Casație și Justiție dezbate miercuri un nou termen în procesul în care fostul deputat Viorel Hrebenciuc este judecat alături de fiul său, Andrei Hrebenciuc, fostul ministru Tudor Chiuariu și fostul deputat Ioan Adam, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri.

La ultimul termen al procesului din 27 iulie, instanța a decis menținerea măsurii controlului judiciar față de Viorel Hrebenciuc și ceilalți inculpați din acest dosar.

Viorel Hrebenciuc a fost trimis în judecată în ianuarie 2015 pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență și spălare a banilor.

În același dosar, fostul deputat Ioan Adam este acuzat de instigare la abuz în serviciu, constituirea unui grup infracțional organizat, cumpărare de influență (3 infracțiuni), iar fostul ministru al Justiției Tudor Chiuariu este judecat pentru constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență și spălarea banilor.

De asemenea, au fost trimiși în judecată Lorand Andras Ordog, judecător în cadrul Tribunalului Covasna, Paltin Gheorghe Sturdza (beneficiarul retrocedării), Iosif Kadas, Constantin Bengescu, Andrei Hrebenciuc, Sorin Ion Iacob, Jănică Poenaru, Ioan Gheorghe Varga, Daniel Constantin Călugăr, Ioan Mătășel, Gabriela Rodica Zaharia, Anca Roxana Adam (soția deputatului Ioan Adam, judecătoare la Tribunalul Brașov), Iulian Durlan (primar al comunei Căiuți, județul Bacău), Adam Crăciunescu (directorul general Romsilva).

Acuzațiile se referă la retrocedarea ilegală a 43.227 hectare teren forestier în județul Bacău în favoarea lui Paltin Sturdza și în defavoarea Romsilva.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.