Meciul România – Finlanda se dispută fără spectatori

0

Meciul de fotbal România – Finlanda, programat pe 8 octombrie, la București, pe Arena Națională, în preliminariile EURO 2016, se va disputa cu porțile închise, a decis UEFA în urma incidentelor de la meciul România – Grecia, informează site-ul FRF.
După meciul cu Grecia, UEFA a decis sancționarea FRF cu obligativitatea de a disputa cu porțile închise următorul meci de pe teren propriu din cadrul preliminariilor EURO 2016. În cazul de față, este vorba de partida cu Finlanda, programată pe data de 8 octombrie, la București, pe Arena Națională.

Pentru același meci s-a dispus și o amenda de 60.000 de euro, cele două sancțiuni fiind dictate pentru încălcarea articolelor 14 (comportament rasist) și 16 (2), litera c (pirotehnie) din Regulamentul Disciplinar.

Disputarea cu porțile închise a meciului cu naționala Finlandei impune respectarea unor reguli stricte de către ambele federații, precizează FRF. Accesul suporterilor ambelor echipe este strict interzis.

Este permis accesul unui număr de 75 de persoane pentru fiecare delegație ambelor naționale. În acest cuantum sunt incluși cei 23 de jucători aflați pe foaia de joc și membrii staff-urilor tehnice.

Este permis accesul jurnaliștilor acreditați, cu condiția ca lista cu numele acestora să fie transmisă la UEFA, cu cel mult 24 de ore înainte de începerea meciului. În acest sens, Federația Română de Fotbal îi invită pe ziariști să respecte cu strictețe regulile procesului de acreditare care a început deja pentru meciul cu Finlanda, așa cum a fost anunțat pe site-ul FRF. După data de 30 septembrie, nu vor mai fi acceptate alte solicitări de acreditare.

Este permis accesul forțelor de ordine și de pază care au misiunea de a asigura securitatea la acest meci.

Este permis accesul personalului administrativ care asigură funcționalitatea elementelor de infrastructură (gen nocturnă, întreținere gazon, etc).

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.