Premierul Victor Ponta, trimis în judecată de DNA

Premierul Victor Ponta a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul Rovinari-Turceni.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi Agerpres, Victor Ponta a fost deferit justiției pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, și spălarea banilor, fapte săvârșite în calitate de avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat ”Ponta Victor-Viorel”.

În dosar mai sunt trimiși în judecată senatorul Dan Șova, sub control judiciar, avocat coordonator al Societății Civile de Avocați ”Șova și Asociații”, Laurențiu Ciurel, la data faptelor având calitatea de director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA, Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni, și Octavian Laurențiu Graure, la data faptelor director economic al Complexului Energetic Turceni.

Procurorii susțin că, în perioada octombrie 2007 — decembrie 2008, Victor Ponta, prin cabinet individual de avocat, a obținut de la SCA ”Șova și Asociații” suma de peste 181.000 lei, pentru presupuse activități efectuate în conlucrare, dar care, în realitate, nu s-au efectuat.

„Astfel, la 30 august 2007, între SCA ‘Șova și Asociații’, reprezentată de Șova, și Cabinetul Individual de Avocat ‘Ponta Victor-Viorel’, reprezentat de Ponta, s-a încheiat o convenție de conlucrare profesională, având ca obiect conlucrarea celor două părți în dosarele de natură penală, de drept penal al afacerilor, precum și în alte cauze în care se va ivi necesitatea. Convenția s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată. În convenție s-a prevăzut că, pentru lucrările profesionale efectuate în conlucrare, onorariile să fie încasate de societatea de avocați, iar avocatul Ponta să primească o sumă fixă de 2.000 euro, pentru care va emite o factură lunară. Prin procesul-verbal din 29 octombrie 2007, inculpații au hotărât suplimentarea cu 1.000 euro a onorariului cuvenit inculpatului Ponta pentru octombrie 2007 (lună în care Șova s-a înțeles cu Cristea Dumitru să încheie un contract de asistență juridică prevăzut cu comision de succes)”, se arată în comunicat.

Anchetatorii au reținut că, în 27 martie 2008, inculpații au încheiat un act adițional la convenția de conlucrare profesională, în sensul că s-a modificat onorariul cuvenit lui Ponta la suma de 3.000 euro (cu o lună înainte, cele două complexuri energetice încheiaseră cu SCA ”Șova și Asociații” alte contracte de asistență juridică prevăzute cu comision de succes).

„Convenția de conlucrare s-a încheiat în decembrie 2008, moment în care Ponta a devenit ministru. Pentru presupusele activități efectuate în conlucrare, avocatul Ponta a emis în perioada octombrie 2007 — decembrie 2008 un număr de 17 facturi fiscale în valoare de 181.439,98 lei. Facturile fiscale au fost transmise spre decontare societății de avocați SCA ‘Șova și Asociații’, care a efectuat plata contravalorii lor după care le-a înregistrat în contabilitate. Sumele aferente celor 17 facturi reprezintă cheltuieli ce nu au la bază operațiuni reale, având în vedere că, în realitate, Victor Ponta nu a efectuat niciun fel de activitate profesională în temeiul convenției de conlucrare. Dan Șova a fost singura persoană cu drept de dispoziție în privința oricăror acțiuni de orice natură care implicau societatea de avocați”, menționează DNA.

Sursa citată precizează că, din probe, a rezultat că, prin încheierea contractului de conlucrare, s-a urmărit bonificarea lui Victor Ponta pentru contractele încheiate de SCA ”Șova și Asociații” cu complexurile energetice. Procurorii consideră că aceste contracte nu s-ar fi încheiat dacă, la nivelul companiilor de stat, nu ar fi existat percepția că Șova beneficiază de susținerea lui Victor Ponta.

„În 18 iulie 2011, în timpul desfășurării unui control fiscal, Ponta a răspuns în scris în cadrul unei note explicative la trei întrebări adresate de inspectorii ANAF, în cuprinsul căreia a prezentat o stare de fapt inexistentă, în sensul că a acordat ‘consultanță în dosare penale aflate pe rolul Parchetelor’. Ulterior, pe fondul aceluiași control fiscal, Ponta s-a înțeles cu Șova ca acesta să întocmească în cadrul societății de avocați rapoarte de activitate juridică, pretins a fi prestată de Ponta, corespunzătoare celor 16 luni cât a durat convenția. Întrucât specializarea juridică a lui Victor Ponta este dreptul penal, s-a stabilit ca activitățile să vizeze asistența juridică în dosare de natură penală în legătură cu clienții societății de avocați”, se mai spune în comunicat.

DNA susține că, în august 2011, în vederea depunerii la organele fiscale, Șova și Ponta au întocmit în fals 16 înscrisuri corespunzătoare câte unei luni din intervalul septembrie 2007 — decembrie 2008, prin care atestau că cel de-al doilea ar fi desfășurat diferite activități juridice în mai multe cauze ale SCA ”Șova și Asociații” aflate pe rolul instanțelor de judecată.

„Cele 16 înscrisuri falsificate au fost tehnoredactate prin metoda ‘copy-paste’, după modelul înscrisurilor privind activitatea juridică desfășurată de mai mulți avocați din cadrul SCA ‘Șova și Asociații’, avocați care au declarat că nu au conlucrat niciodată cu Ponta. În realitate, Victor Ponta nu a efectuat niciuna dintre activitățile respective, nici măcar în parte. Cu privire la infracțiunile de spălare de bani, s-a reținut că, în perioada octombrie 2007 — decembrie 2008, inculpații Ponta și Șova au disimulat adevărata natură a provenienței banilor (181.439,98 lei) obținuți de Ponta, justificați aparent în baza convenției de conlucrare profesională încheiate între SCA ‘Șova și Asociații’ și Cabinetul de avocat ‘Ponta Victor-Viorel’. În realitate, banii reprezentau bonificarea lui Ponta în considerarea facilitării, de către acesta, a încheierii și derulării contractelor de asistență juridică între SCA ‘Șova și Asociații’ și cele două complexuri energetice, cunoscând că banii provin din săvârșirea de infracțiuni”, au mai constatat procurorii.

Anchetatorii au mai reținut că o parte din aceste sume a fost folosită în perioada octombrie 2007 — 2009, inclusiv pentru achiziționarea în 2008 a două apartamente situate în București, care, ulterior, în 2013, au revenit în mod gratuit în proprietatea lui Ponta, în urma lichidării patrimoniului Cabinetului de Avocat ‘Ponta Victor-Viorel’.

Totodată, susține DNA, cabinetul de avocat al lui Ponta a folosit sumele provenite de la cel al lui Șova pentru achitarea unor obligații contractuale și a unor obligații fiscale, iar o parte din aceste sume au revenit direct primului menționat.

„În perioada 11.11.2008 — iunie 2009, Ponta a mai beneficiat de foloase din partea societății de avocați, constând în transmiterea dreptului de utilizare cu titlu gratuit a autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10. În tot acest timp, societatea de avocați a plătit avansul (37.027,41 lei), ratele de leasing (aprox. 6.000 lei/ lună) și alte obligații către firma de leasing, în total 79.641,11 lei. În luna iunie 2009, Ponta a preluat leasing-ul autoturismului fără să mai achite vreo sumă de bani societății de avocați. Autoturismul a fost achiziționat de societatea de avocați SCA ‘Șova și Asociații’, la solicitarea expresă a lui Ponta, care a participat la alegerea acestuia și l-a preluat personal”, se mai menționează în comunicat.

DNA mai arată că, în perioada aprilie 2010 — 2011, în condițiile în care în mass-media au apărut o serie de articole cu privire la contractele de asistență juridică semnate cu complexurile energetice Rovinari și Turceni, Dan Șova a conceput și semnat 11 înscrisuri denumite procese-verbale ale Adunării Generale a Asociaților SCA ‘Șova și Asociații’, înscrisuri antedatate și care prezintă în cuprinsul lor o stare de fapt inexistentă, astfel încât să corespundă interesului actual al acestuia.

„Concret, înscrisurile au fost întocmite pentru a susține ideea că Șova nu s-ar fi implicat în negocierea contractelor cu cele două complexuri energetice. Respectivele înscrisuri au fost folosite în datele de 1.10.2014 și 20.02.2015 în fața DNA, iar unul dintre acestea (procesul-verbal datat 15.01.2007) a fost folosit la data de 27.04.2010 în fața Tribunalului București, în cadrul unui dosar având ca obiect acțiune în răspundere delictuală”, au mai constatat procurorii.

În legătură cu acuzațiile aduse lui Dan Șova privind contractele încheiate cu complexurile Turceni și Rovinari, procurorii au reținut că avocații de la SCA „Șova și Asociații” acordau asistență juridică în diverse litigii, în baza contractelor deja încheiate cu cele două instituții. În două dintre litigii, complexurile energetice au avut calitatea de pârât.

„La un moment dat, în cursul judecății cauzelor, în funcție de poziția procesuală a părții pe care o reprezenta, în sensul că aceasta ar fi dispusă să încheie o tranzacție, inculpatul Șova Dan-Coman întreprindea demersuri pe lângă directori pentru a încheia contracte de asistență juridică separat pentru aceste litigii, de fiecare dată prevăzute cu comisioane de succes, deși activitatea juridică menționată în cuprinsul lor fusese deja derulată în baza contractelor existente, iar, la momentul actelor adiționale, soluția era practic cunoscută”, se arată în comunicatul DNA.

Dan Șova ar fi contribuit la prejudicierea complexurilor energetice cu suma totală de 3.455.754 de lei, echivalentul a aproape un milion de euro la cursul de schimb al acelei perioade, prin încheierea contractelor de asistență juridică în care se prevedea plata comisionului de succes.

Potrivit procurorilor, în perioada decembrie 2007 — iunie 2008, Șova a dobândit, deținut și folosit, atât în interes personal, cât și în interesul societății sale de avocatură suma respectivă, cunoscând că provine din săvârșirea a trei infracțiuni de abuz în serviciu comise de Laurențiu Ciurel (o faptă) și Dumitru Cristea (două fapte).

„O parte însemnată din sumele obținute de către SCA ‘Șova și Asociații’ de la cele două complexuri energetice (Turceni și Rovinari) a fost destinată exclusiv interesului personal al lui Șova Dan-Coman și a persoanelor din sfera sa relațională”, se mai menționează în comunicatul DNA.

ANAF s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de aproape 127.000 lei față de Dan Șova și cu suma de peste 51.000 lei față de Victor Ponta.

În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpaților.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.