Maior și-a prezentat scrisorile de acreditare lui Obama

Share:

Noul ambasador al României în Statele Unite ale Americii, George Maior, şi-a prezentat scrisorile de acreditare preşedintelui Barack Obama, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Casa Albă.

Cu această ocazie, George Maior a menţionat importanţa Parteneriatului Strategic pentru Secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii pentru relaţiile dintre cele două ţări şi relevanţa sa în planul stabilităţii şi securităţii regionale.

„Parteneriatul Strategic este un pilon de bază pentru politica externă şi de securitate a României. Sprijinul SUA a ajutat România pe drumul democratizării, al respectării drepturilor omului şi statului de drept, făcând din ţara noastră un model pentru ţările din regiune”, a precizat ambasadorul George Maior, într-un comunicat citat de Mediafax.

De asemenea, în mesajul transmis preşedintelui Barack Obama, ambasadorul a prezentat priorităţile mandatului, cu accent pe dezvoltarea cooperării în domeniul securităţii, întărirea dimensiunii economice şi a schimburilor comerciale, încurajarea investiţiilor şi a transferului de tehnologie, consolidarea securităţii energetice, precum şi intensificarea cooperării în domeniul educaţiei şi inovaţiei.

România are un angajament ferm pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri, vital pentru atragerea investiţiilor americane şi creşterea schimburilor comerciale”, a mai spus ambasadorul George Maior.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.