Femeie, grav rănită în masivul Bușteni
O femeie care se afla sâmbătă după-amiază pe un traseu extrem de dificil din masivul Bucegi a suferit răni grave, după ce a căzut 40 de metri în gol, operațiunea de recuperare fiind extrem de grea.
Potrivit șefului Serviciului Salvamont Bușteni, Gheorghe Haiduc, din primele date se pare că femeia participa la un concurs organizat de o firmă privată, iar în timpul activităților a căzut în gol aproximativ 40 de metri pe Valea Seacă a Caraimanului.
În urma impactului aceasta a fost grav rănită, salvamontiștii plecând pe munte pentru a o recupera.
Conform sursei citate, salvatorii montani vor încerca să o urce pe aceasta pe Platoul Bucegi folosindu-se de corzi speciale, iar dacă operațiunea nu va reuși vor fi nevoiți să o transporte pe targă preconizându-se că vor ajunge cu ea în stațiunea Bușteni duminică după-amiază, în jurul orei 12,00.
Haiduc a explicat că, dacă operațiunea inițială nu va reuși, transportul în stațiune înapoi pe Valea Seacă a Caraimanului va dura foarte mult întrucât traseul este unul dintre cele mai dificile din masivul Bucegi.