Oprea s-a întânit cu șefii filialelor UNPR din nord-estul țării

0

Președintele UNPR, Gabriel Oprea, s-a întâlnit sâmbătă cu liderii organizațiilor din Neamț, Suceava, Iași, Botoșani, Vaslui, Bacău și cu parlamentarii partidului din aceste județe.

Potrivit unui comunicat al UNPR remis AGERPRES, în cadrul ședinței, la care au participat și alți membri ai conducerii centrale a Uniunii, s-a analizat stadiul îndeplinirii obiectivelor partidului în această regiune, în principal proiectul care vizează înscrierea a un milion de membri la nivel național, până la alegerile de anul viitor.

„Cei prezenți au subliniat faptul că se înregistrează un aflux al celor care se înscriu în UNPR, iar situația este foarte bună și în ceea ce privește înființarea de noi organizații până la nivel de sate. S-au purtat, totodată, discuții pe chestiuni tehnice, de organizare, specifice fiecărui județ și s-a analizat activitatea organizațiilor de seniori, femei, tineri și studenți, cu scopul adoptării măsurilor menite să crească responsabilitatea pentru fiecare categorie de membri”, precizează sursa citată.

De asemenea, au fost dezbătute cele cinci teme majore ale Planului Politic Național al UNPR: renașterea națională, funcționarea statului, rolul României în lume, funcționarea economiei, noul stat social.

„Am spus mereu și am dovedit că UNPR este partidul interesului național. Iar interesul național înseamnă siguranță și prosperitate pentru România. Când vorbim despre siguranță, ne referim la siguranța publică, la siguranța locului de muncă, la siguranța zilei de mâine, dar și la siguranța și securitatea României. Când vorbim despre prosperitate, ne referim la prosperitatea țării, dar și a fiecărei familii în parte. Acesta este fundamentul UNPR, acesta este mesajul care trebuie să ajungă în fiecare organizație, la fiecare membru. Acestea sunt principiile care identifică UNPR în conștiința românilor”, a transmis Gabriel Oprea.

Participanții la reuniune au mai discutat despre îndeplinirea obiectivelor de ordin economic și social, precum și proiectele de dezvoltare pentru zona Moldovei.

În cadrul întâlnirii a fost prezentată o situație privind fuziunea prin absorbție a PPDD, la nivelul organizațiilor UNPR.

Potrivit sursei citate, pentru alegerile de anul viitor, organizațiile din regiunea I Nord-Est au ca țintă un scor electoral de minimum 10%.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.