Grecii merg din nou la vot

0

Grecii merg la urne duminica pentru a alege partidul caruia sa-i incredinteze formarea unui nou guvern, după ce premierul Alexis Tsipras a demisionat.

Potrivit sondajelor, cele două principale partide rivale , SYRIZA (stânga radicală), al fostului premier Alexis Tsipras, și Noua Democrație (ND, dreapta), condus de Vangelis Meimarakis, sunt foarte apropiate.

SYRIZA are avea totuși un ușor avans, cuprins între 0,7 și 3 și puncte procentuale, potrivit sondajelor de vineri.
Așa cum o arată sondajele de opinie, niciunul dintre cele două partide nu va obține majoritatea absolută în parlament. Prin urmare, formațiunea învingătoare va trebui să încerce să formeze o coaliție de guvernământ după scrutin, scrie Agerpres.
Cu toate acestea, atât Tsipras, cât și Meimarakis, au exclus o colaborare după alegeri.

Pe de altă parte, cei doi lideri de partid au promis că vor continua cu reformele fiscale cerute de creditorii internaționali ai Greciei — Fondul Monetar Internațional (FMI), Comisia Europeană (CE) și Banca Centrală Europeană (BCE).

Tsipras a forțat în august organizarea acestor alegeri anticipate, în speranța de a-și reînnoi sprijinul parlamentar, după ce o parte a SYRIZA s-a împotrivit prevederilor acordului cu creditorii internaționali, care cer reforme economice profunde și continuarea politicilor de austeritate ce i-au lovit puternic pe greci în ultimii cinci ani.

SYRIZA și Tsipras obținuseră la alegerile de la 25 ianuarie o victorie majoră, cu 36,5% din voturi, promițând alegătorilor că „vor pune capăt austerității”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.