Numărul grupurilor de acțiune locală va crește în viitorul PNDR
Numărul grupurilor de acțiune locală (GAL) va crește la aproximativ 200, de la circa 160 în prezent, prin suma disponibilă în viitorul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 -2020, iar suprafața țării care va fi acoperită va depăși 80%, a declarat, duminică, la RuralFest, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
„Am suplimentat suma prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 la 630 de milioane de euro. Avem în momentul de față 63% din suprafața țării acoperită de acest concept prin care ne asigurăm că acele nevoi care nu se finanțează în mod clasic prin PNDR, se finanțează prin Grupurile de Acțiune Locală (GAL). Aceste mici autorități de management au funcționat foarte bine până acum. Vreau să îi felicit pe cei care au format în România în jur de 160 de GAL-uri. Pe suma pe care o avem pe viitorul program, estimăm că numărul grupurilor de acțiune locală va crește undeva la 200 de GAL-uri — și cred că suprafața va depăși 80%, astfel încât să avem o acoperire cât mai mare și să finanțăm nevoile pe care dumneavoastră le căutați, le detaliați în această perioadă prin strategiile la care aveți acces foarte bine”, a declarat, duminică, Daniel Constantin, la RuralFest.
Ministerul Agriculturii a premiat GAL-urile care au contribuit a dezvoltarea comunităților locale, locul I fiind ocupat de GAL Vrancea Sud-Est (12 comune și 43.000 de locuitori), locul II de Asociația GAL Vedea-Găvanu Burdea, județul Olt (48.000 de locuitori), iar pe locul III s-a situat GAL Podu Înalt Vaslui, județul Vaslui (14 comune, 48.000 de locuitori). Reprezentanții primelor trei GAL-uri au primit diplome de excelență pentru rezultate deosebite din partea ministrului Agriculturii.
Șeful MADR a participat duminică, alături de șeful reprezentanței Comisiei Europene în România, Angela Filote, la deschiderea celei de-a doua ediții a RuralFest.
Evenimentul este organizat de Reprezentanța Comisiei Europene în România, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și cu Primăria Municipiului București.
RuralFest se desfășoară pe Șoseaua Kiseleff în intervalul 9,00 — 20,30. Aceasta este închisă circulației auto pe porțiunea dintre piața Victoriei și strada Arh. Ion Mincu ‘pentru a face loc satului din mijlocul capitalei’.