Crimă șocantă în Sibiu
Un bărbat de 49 de ani din Sibiu, a fost găsit sâmbătă după amiază, omorât în propria locuință. Se pare că acesta era mort de mai bine de două săptămâni și era în stare avansată de putrefacție, în timp ce casa era răvășită și pereții erau plini de sânge.
Locuitorii de pe strada Rândunelelor din Sibiu, au anunțat autoritățile că într-o locuință de pe strada lor, se află un bărbat decedat. Oamenii au intrat la bănuieli, după ce de câteva zile în zonă se simțea miros puternic de putrefacție. La fața locului s-au deplasat criminaliștii și un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, potrivit Ora de Sibiu.
„Autoritățile au fost sesizate de către o persoană care a sunat la 112, în jurul orei 16.00. Echipa de cercetare se află acum la fața locului. Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu”, a spus Luciana Balteș, purtător de cuvânt la IPJ Sibiu.
Un vecin a fost cel care a descoperit cadavrul bărbatului de 49 de ani. Acesta a intrat în locuință alături de alți locatari de pe strada Rândunelelor, după ce în prealabil au pătruns în curtea casei și nu au descoperit nimic. Bărbatul mort a fost găsit într-o încăpere, acoperit de pături, în stare de putrefacție. Pe haine și pe pereți erau urme vizibile de sânge, semn că omul a fost agresat puternic înainte să moară. Vecinul care l-a descoperit spune că nu l-a mai văzut pe decedat de aproximativ două săptămâni.