Șova rămâne sub control judiciar

0

Senatorul Dan Şova va rămâne sub control judiciar, au stabilit, luni, judecătorii de la ICCJ, informează România TV. Mai mult, magistraţii nu au acceptat cererea lui Şova, de a i se ridica interdicţia de a se apropia şi comunica cu premierul Victor Ponta.

Magistraţii ICCJ au respins, luni, cererile formulate de senatorul Dan Şova privind măsura controlului judiciar şi interdicţia de a se apropia sau a comunica cu premierul Victor Ponta.

Instanţa a respins astfel „ca neîntemeiată” cererea formulată de Şova „de încetare înlocuire a măsurii preventive a controlului judiciar”.

Totodată,  ICCJ a respins „ca neîntemeiată” solicitarea senatorului de ridicare a interdicţiei de a se apropia de Victor Ponta şi de a comunica direct sau indirect cu acesta”. Aceasta decizie a instanţei poate fi contestată în termen de 48 de ore.

Senatorul Dan Șova s-a prezentat, luni, la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru primul termen al dosarului „Turceni – Rovinari”, în care a fost trimis în judecată de procurorii DNA alături de alte persoane, printre care și premierul Victor Ponta.

Magistraţii au decis ca senatorul să rămână sun control judiciar, ba mai mult, au refuzat cererea lui Şova prin care cerea să i se ridice interdicţia de a luat legătura cu Victor Ponta.

În 17 septembrie, premierul Victor Ponta a fost trimis în judecată pentru 17 infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi comis în calitate de avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel”.

În acelaşi dosar, Dan-Coman Şova, avocat coordonator al Societăţii Civile de Avocaţi „Şova şi Asociaţii”, în prezent senator, va fi judecat, pentru trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani. Şova a fost trimis în judecată sub control judiciar.

Procurorii i-au trimis în judecată, în libertate, şi pe Laurenţiu-Dan Ciurel, director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA (CER), acuzat de trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată, Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni (CET), acuzat de cinci infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată, şi Laurenţiu-Octavian Graure, la data faptelor director economic al CET, acuzat de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, prin cabinet individual de avocat, Victor-Viorel Ponta a obţinut de la SCA „Şova şi Asociaţii” suma 181.439,98 de lei, pentru activităţi care, în realitate, nu s-au efectuat.

Procurorii DNA spun că în 30 august 2007 între SCA „Şova şi Asociaţii”, reprezentată de Dan-Coman Şova şi Cabinetul Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel”, reprezentat de Victor Ponta, s-a încheiat o „convenţie de conlucrare profesională”, având ca obiect „conlucrarea celor două părţi în dosarele de natură penală, de drept penal al afacerilor, precum şi în alte cauze în care se va ivi necesitatea”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.