Viorica Cortez, invitată de onoare a „Sibiu Opera Festival”

Mezzosoprana de origine română Viorica Cortez este invitata de onoare a celei de-a XIV-a ediții a Sibiu Opera Festival ce se desfășoară în perioada 20 septembrie – 4 octombrie, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat și în alte spații de evenimente din oraș, potrivit unui comunicat remis luni Agerpres.

Evenimentul va avea loc la Sala Thalia, joi, 24 septembrie, ora 19:00, mezzosoprana urmând să fie acompaniată de pianista Vasilica Stoiciu-Frunză.

„Recitalul este o continuare a proiectului început la Iași, în luna mai, când Viorica Cortez a dorit să ofere publicului o seară muzicală extraordinară, împreună cu pianista Vasilica Stoiciu-Frunză, după primirea titlului de ‘Doctor Honoris Causa’. Repertoriul cuprinde lucrări din creația universală și românească de lied și operă și este în același timp un omagiu adus compozitorului George Enescu, la 60 de ani de la dispariție. În cadrul evenimentului, va avea loc lansarea cărții ‘Cortez’ de Marius Constantinescu (ediția a II-a revizuită și adăugită), în prezența autorului. În volumul ‘Cortez’, apărut la Editura Humanitas, povestea vieții celebrei Viorica Cortez este mărturisită în cadrul dialogurilor pe care mezzosoprana le-a purtat cu realizatorul TVR de emisiuni muzicale”, se arată în comunicatul citat.

Prețul unui bilet la recitalul din 24 septembrie este de 20 de lei. Tichetele sunt disponibile la Casieria Filarmonicii de Stat Sibiu (Sala Thalia, str. Cetății, nr. 3-5) și online pe www.filarmonicasibiu.ro, www.bilet.ro, în rețeaua magazinelor Tui Travelcenter și Eurolines.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.