Managerul Spitalului Judeţean Ploieşti, trimis în judecată
Managerul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, medicul Alexandru Băloi, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru luare de mită în formă continuată, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea bani de la un om de afaceri.
Potrivit unui comunicat al DNA, Alexandru Ion Băloi este acuzat că, în perioada aprilie 2014 — iulie 2015, a primit, în mod repetat, în calitate de manager al SJU Ploiești, de la un om de afaceri, care este denunțător în cauză, sume de bani reprezentând aproximativ 20% din valoarea facturilor emise de firma acestuia din urmă, în baza unui contract de servicii încheiat cu respectiva unitate spitalicească, relatează Romaniatv.net.
În total, Băloi a primit, în perioada respectivă, 6.500 de lei, banii fiindu-i remiși în trei tranșe care, conform anchetatorilor, se coroborează cu retragerile de numerar din contul societății omului de afaceri, atât din punctul de vedere al datei, cât și al procentajului.
În rechizitoriul întocmit de procurori se arată că inculpatul chiar a tergiversat efectuarea plăților respective pentru a-i determina pe reprezentanții firmei să-i remită comisionul convenit din valoarea facturilor.
Managerul SJU Ploiești a fost prins în flagrant, la data de 26 august, când a primit de la martorul denunțător 3.000 de lei pentru a aproba efectuarea plății facturilor restante emise de societatea omului de afaceri și pentru a încheia cu acesta din urmă fie un act adițional la un contract de mentenanță deja existent, fie un nou contract de service pentru unele aparate medicale, suma fiind găsită de anchetatori asupra inculpatului.
Procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile aparținând managerului SJU Ploiești, iar dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunerea de menținere a măsurilor preventive și asiguratorii.
Procurorii DNA au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.
Medicul Alexandru Băloi ocupa din martie 2014 funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Ploiești, cea mai mare unitate sanitară din Prahova, care la sfârșitul lui 2013 a fost implicată într-un scandal legat de modul de desfășurare a activității, în urma căruia fostul director Adrian Strâmbeanu a renunțat la funcție.
Anterior, Băloi a ocupat funcția de director al Direcției de Sănătate Publică Prahova, fiind detașat ca director al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova.