România se pregătește de primirea refugiaților

La graniţa cu Serbia se fac pregătiri intense pentru un eventual val de refugiaţi. Autorităţile au ridicat o nouă tabără pentru imigranţii sirieni la Stamora Moraviţa, în judeţul Timiş. Un teren de peste şapte hectare a fost amenajat. Au fost aduse acolo corturi, toalete mobile, dar şi puncte mobile de prim ajutor.

Tabăra de la Stamora Moraviţa a fost ridicată în timp record şi deja este gata să facă faţă unui eventual val de refugiaţi sirieni.

Pe un teren de aproximativ şapte hectare de la marginea localităţii Moraviţa au fost deja amenajate câteva zeci de corturi în care ar putea să fie primiţi refugiaţii.

Sunt de asemenea şi corturi de prim ajutor precum şi mai multe toalete mobile. În acest moment, sute de forţe de ordine sunt în zonă, poliţişti de frontieră, jandarmi dar şi reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, potrivit România TV. „Comuna Moraviţa mai are patru cămine culturale unde suntem pregătiţi să primim circa 400 de refugiaţi”, a precizat Francisc Hopitean, viceprimar Moraviţa

Tabăra este una temporară şi va rămâne în funcţiune cât vor considera autorităţile că e necesar. „Cât se poate îi ajutăm. De ce să ne speriem? Şi ei sunt oameni ca şi noi. Ne punem noi în situaţia lor: au copii, au familie, nu ne speriem”, a menţionat o săteancă.

„Văd că au amenajat bine, dar nu cred că vin. (…) N-ar avea ce face pe la noi. Tot pe la unguri trebuie să meargă. (…) Nu avem pentru ce ne teme pentru că ei sunt cu treaba lor acolo, noi cu ale noastre”, a precizat un sătean.

În weekend, o tabără asemănătoare a fost amplasată şi în localitatea Lunga, tot în zona graniţei cu Serbia.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.