Papa Francisc, vizită istorică în SUA

0

Papa Francisc a sosit, miercuri, în SUA, într-o vizită oficială, el fiind primit la Washington de liderul de la Casa Albă, Barack Obama.

Papa Francisc a fost aşteptat la Casa Albă de un număr impresionant de invitaţi, aproximativ 15.000 de invitaţi, iar întâlnirea sa cu Barack Obama, cu soţia sa Michelle şi cu vicepreşedintele Joe Biden a fost una destul de degajată, în ciuda cadrului oficial.

Barack Obama şi-a declarat admiraţia nemărginită pentru Papa Francisc şi chiar l-a întâmpinat pe acesta pe pista aeroportului, în ciuda faptului că este protestant.

Papa Francisc se află pentru prima oară în viaţa sa pe pământ american. Casa Albă a dat asigurări că vizita Suveranului Pontif nu are niciun scop politic. „Obiectivul acestei întâlniri este să le ofere celor doi ocazia să discute despre valorile lor comune”, a declarat Josh Earnest, un purtător de cuvânt al lui Obama. „Va exista suficient timp pentru politică în celelalte 364 de zile ale anului”, a adăugat el.

Papa Francisc este al treilea suveran pontif care ajunge la Casa Albă, după Ioan Paul al II-lea, primit de Jimmy Carter în 1979, şi Benedict al XVI-lea, primit de George W. Bush în 2008.

Obama, care nu-şi ascunde admiraţia faţă de Jorge Bergoglio, pe care l-a lăudat pentru clarviziune şi umilinţă, contează pe sprijinul Papei în două proiecte aflate în lucru esenţiale, cu mai puţin de 500 de zile înainte să-şi încheie mandatul, şi anume apropierea de Cuba şi lupta împotriva schimbărilor climatice. După ce cei doi au luat cuvântul pe peluza Casei Albe, au avut o întâlnire privată în Biroul Oval.

Joi, Papa Francisc se va adresa Congresului american – o premieră în istoria SUA -, prilej cu care va pleda pentru apropierea dintre Washington şi Havana ţi în favoarea unui angajament hotărât în lupta împotriva schimbărilor climatice.

Suveran Pontif se va afla în SUA până la sfârşitul săptămânii, când va ţine un discurs la Adunarea Generală a ONU.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.