Ministrul Energiei ia în calcul falimentul RADET

0

Autoritățile analizează varianta preluării RADET de către Primăria Capitalei sau cea a falimentului regiei și creării unui RADET 2, a declarat, joi, Andrei Gerea, ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, într-o conferință pe teme de energie.

„Un sistem integrat este de dorit, să avem producția și distribuția, dar pot exista și alte variante. RADET are o mare dificultate, anume financiară. De multe ori s-a discutat de această fuziune ELCEN-RADET. Sunt motive juridice care au împiedicat această fuziune, apărută mai ales în decembrie, anul trecut. Noi studiem două variante. Trebuie studiat cât anume poate fi dat către primărie, către unitatea administrativ-teritorială, transferul unei părți a ELCEN către unitatea administrativ-teritorială, sau crearea unui RADET 2 sub directa administrare a primăriei Capitalei. Asta înseamnă falimentul RADET și darea acestui serviciu ulterior către un alt operator capabil să furnizeze aceste servicii”, a spus Gerea, potrivit Romaniatv.net.

De asemenea, ministrul de resort a precizat că fuziunea ELCEN — RADET este imposibilă în acest moment având în vedere nivelul mare al datoriilor Regiei.

„Ceva trebuie să facem. Să fuzioneze acum ELCEN cu RADET în condițiile în care RADET are un volum al datoriilor extraordinare, adică cel care are de dat să îl înghită pe cel care are de luat este imposibil”, a explicat ministrul.

La rândul său, directorul general adjunct al RADET, Daniel Alexandru, a spus că relația cu ELCEN în vederea apropierii fuziunii este una foarte bună.

„ELCEN este alături de RADET în vederea asigurării continuității serviciului de termoficare în această iarnă în București. Un sistem de termoficare integrat este absolut necesar Bucureștiului. Nu poate să existe separat producția și separat transportul și distribuția. Deci nu este propice în asigurarea unui serviciu de calitate la nivelul Bucureștiului”, a mai afirmat Daniel Alexandru, director general adjunct RADET.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.